O gălăţeancă, la conducerea CNA

O gălăţeancă, la conducerea CNA
Evaluaţi acest articol
(6 voturi)

O gălăţeancă, liberala Cristina Ancuța Pocora, a fost aleasă, prin vot secret, preşedinte al Consiliului Național al Audiovizualului (CNA), cu majoritatea voturilor membrilor acestui for. Pentru a putea prelua funcția, Pocora are nevoie de validarea parlamentarilor, care urmează să se exprime prin vot, miercurea viitoare, în plen. "CNA trebuie să se transforme dintr-o instituție încremenită, care doar dă licențe și rezolvă sesizări, într-o instituție dinamică, activă, care are o strategie coerentă, care poate să contribuie la schimbarea în bine a dezbaterii publice, care are o influență benefică în societate. Am decis să-mi depun candidatura pentru postul de președinte al CNA pentru că eu cred că putem schimba starea de fapt. În întreaga carieră, indiferent de organismul în care am activat, am căutat să fac lucrurile mai aplicat. Să vin cu suflu proaspăt, să muncesc, în echipă, mai mult, mai transparent, mai bine. Pentru că trebuie să ne reamintim în fiecare zi: rolul nostru, al celor care deținem funcții publice, este de a sluji interesul public”, a mărturisit Cristina Pocora, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Cristina Pocora este născută în Galaţi şi a fost deputat în Parlamentul României în legislaturile 2008-2012 și 2012-2016, din partea PNL Ialomița. Este căsătorită cu un cunoscut om de televiziune, Dan Cruceru. Cristina Pocora a fost propusă ca membru în CNA de Administrația Prezidențială, în octombrie 2018.

Citit 4384 ori Ultima modificare Vineri, 02 Iulie 2021 01:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.