Patru producători de apă, în top 10 al brandurilor românești

Patru producători de apă, în top 10 al brandurilor românești
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Arctic și Borsec ocupă locul întâi, la egalitate, în topul celor mai puternice branduri românești, realizat de compania de cercetare Unlock Research și prezentat de Revista Biz. Pe locurile următoare ale clasamentului s-au situat, în ordine, eMAG și Gerovital. Pe locurile 4-10 s-au situat: Dero, Aqua Carpatica, Dorna, Farmec, Napolact, Jolidon și Bucovina.

Față de ediția precedentă a topului, Arctic și-a menținut poziția de lider, Gerovital a coborât o poziție, iar toate celelalte firme menționate au urcat cu câte cel puțin un loc. Cea mai bine reprezentată categorie este cea a producătorilor de apă și băuturi răcoritoare, cu patru prezențe în top 10: Borsec, Aqua Carpatica, Dorna și Bucovina.

Studiul BrandRo măsoară puterea mărcilor româneşti din perspectiva investiţiei de încredere şi afectivitate care le este acordată de către consumatori, fără a lua în calcul indici financiari și comerciali. Studiul are la bază 600 de interviuri online şi este reprezentativ la nivel urban, la nivel de regiune, grad de urbanizare, împărţire pe sex şi vârstă a populaţiei între 18 şi 55 de ani.

Citit 2082 ori Ultima modificare Luni, 06 Septembrie 2021 03:15

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.