Prefectul de Timiș solicită mutarea fostei statui a ostaşului sovietic din centrul Timișoarei

Prefectul de Timiș solicită mutarea fostei statui a ostaşului sovietic din centrul Timișoarei
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Prefectul din Timiș, Mihai Ritivoiu, solicită mutarea fostei statui a ostaşului sovietic din Parcul Scudier din Timișoara. Ritivoiu spune că dacă nu se va întâmpla nimic, PSD va promova un proiect de hotărâre în Consiliul Local Timișoara, relatează Mediafax.

Ritivoiu spune că a participat la dezbaterea organizată de Inițiativa Timişoara şi de Societatea Timişoara cu privire la soarta Monumentului Închinat Ostaşului Român, fostă Statuie a Ostaşului Sovietic.

„Ca urmare a acesteia, îi solicit primarului Timişoarei să inițieze demersurile pentru mutarea prezentei statui şi pentru construirea în loc a unui alt monument, mai adecvat şi mai aproape de sufletul Timişoarei. Recomand discuții cu Facultatea de Arte, elaborarea unor teme, consultarea populară şi apoi organizarea unui concurs de soluții pentru noul ansamblu. Revoluția din 1989 ar putea fi una din teme. Ne reprezintă ca oraş mai mult decât orice altceva”, a spus prefectul Mihai Ritivoiu, pe pagina de Facebook.

El adaugă că simbolistica unui monument comandat şi construit spre glorificarea ostaşului sovietic nu poate fi modificată prin simpla schimbare a plăcuței, care, mai nou, îl închină ostaşului român.

„Ca prefect, am dispus ca evenimentele organizate cu ocazia Zilei Naționale să nu se mai țină în acest loc. Dar monumentul ocupă în continuare un loc central, lângă Catedrală, pe traseul Revoluției între Piața Maria și Piața Victoriei. Este rolul executivului Primăriei Timişoara să facă consultări şi să vină cu propuneri. Statuia nu trebuie mutată mâine, ci doar după ce sunt parcurşi toți paşii fireşti. Dar trebuie mutată, iar un termen trebuie asumat”, mai spune Ritivoiu.

Citit 805 ori Ultima modificare Vineri, 19 Mai 2023 11:36

1 comentariu

  • postat de Lili
    Vineri, 19 Mai 2023 07:32
    86.124.202.***
    FELICITARI Prefectului de Timisoara!!!Trebuie sa eradicam tot ce inseamna RUSIA ca monumente, datorita faptului a genocidului din Ucraina pe care-l fac rusii ,cu crime,hotii,violuri, si cruzimile pe care le fac ei acolo inclusiv gruparea Wagner in lume, lasa amprente dureroase pentru istorie !!!In
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.