Preşedintele PNL, Nicolae Ciucă, a anunţat joi, după şedinţa conducerii PNL cu reprezentanţii liberali din Executiv, că legea pensiilor speciale, eliminarea pensiilor parlamentarilor şi legea cumulului pensie-salariu vor fi adoptate până la finalul sesiunii parlamentare, săptămâna viitoare, iar decizia a fost ca miniştrii PNL să fie prezenţi la toate activităţile din legislativ.
Cu mii de procurori și judecători protestând față de modificările la legea pensiilor speciale și cu instanțele blocate, Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) a venit miercuri cu noi solicitări. Astfel, CSM cere o serie de modificări la proiectul care vizează noile condiții de pensionare a magistraților. CSM susține că sistemul judiciar este de acord ca nivelul maxim al pensiei să nu depășească salariul în plată, precum și cu stabilirea unui prag de vechime de 25 de ani. Magistrații sunt de acord și cu stabilirea unei vârste de pensionare, însă cer însă o perioadă de tranziție.
Reforma pensiilor speciale este un jalon din PNRR, a cărui neîndeplinire ar atrage pierderea de către România a circa 3 miliarde de euro.
Ministrul Muncii, Marius Budăi, a spus marți că Guvernul încă discută la Bruxelles și că mai sunt de făcut "trei mici ajustări" la această reformă a pensiilor speciale.
La preluarea mandatului de premier, Marcel Ciolacu a spus că acest nou guvern trebuie să își asume cu mult curaj legea interzicerii cumulului pensiei cu salariul la stat și că este nedrept pentru restul cetățenilor ca aparatul de stat să fie înțesat cu "speciali".