UPDATE Bilanțul exploziilor de la stația GPL din Crevedia: un mort și 57 de răniți

UPDATE Bilanțul exploziilor de la stația GPL din Crevedia: un mort și 57 de răniți
Evaluaţi acest articol
(5 voturi)

Cele două explozii produse sâmbătă noaptea la o stație GPL din Crevedia au provocat un deces și 57 de răniți, cea mai mare parte a victimelor fiind din rândul forțelor de intervenție, potrivit Hotnews.

Mai multe persoane sunt în stare gravă, iar autoritățile au început să transfere răniți în străinătate prin mecanismul de protecție civilă.

Din totalul răniților, 43 de persoane sunt cadre ale MAI (39 pompieri, 2 polițiști si 2 jandarmi).

Populația din zona afectată de cele două explozii masive a fost evacuată.

La Crevedia, duminică dimineață, mai erau doar trei autospeciale de pompieri. A fost demarată ancheta la fața locului, anchetă preluată de Parchetul General. Este anchetată infracțiunea pentru distrugere din culpă.

La cercetare sunt așteptați și specialiștii de la INSEMEX Petroșani, specialiști în deflagrații și explozii. A început o anchetă și a inspecției Muncii la fața locului, potrivit Știrilor TVR.

Există și o anchetă în curs a pompierilor, care va stabili cauza exploziilor, modul de propagare al flăcărilor la casele din apropiere.

Tot astăzi la MAI va avea loc o anchetă în care se va discuta dacă pompierii au respectat toți pașii și se vor analiza ordinele date dacă a existat sau nu greșeli în timpul intervenției.

Potrivit Hotnews, în parcarea stației din Crevedia s-ar fi aflat, la momentul primei deflagrații, 6 cisterne de GPL, fiecare cu circa 10.000 de litri de gaz-petrol lichefiat. Incidentul s-ar fi petrecut în momentul când angajații încercau să transfere GPL dintr-o cisternă în alta, potrivit unor surse de la fața locului citate de Digi24.ro.

După prima explozie, pompierii care au venit la fața locului să stingă incendiul nu ar fi știut dacă mai sunt sau nu cisterne pline cu GPL în curtea unității. Trei dintre pompierii răniți sunt în stare gravă la spital.

A fost activat Mecanismul European de Protecție Civilă, cu scopul realizării, în regim de urgență a transferului pacienților puternic afectați, pentru acordarea îngrijirilor medicale care se impun marilor arși.

Primii doi pacienţi răniţi în urma exploziilor de la o staţie GPL din Crevedia au fost transferaţi, în noaptea de sâmbătă spre duminică, la o unitate medicală din Bruxelles, fiind vorba despre doi pompieri. Alte două persoane au fost duse cu o aeronavă a Ministerului Apărării la Milano, în Italia.

Duminică dimineață, la ora 08:00, circulaţia era în continuare oprită pe ambele sensuri pe DN 1A Bucureşti-Ploieşti, în localitatea Crevedia, iar forţele de intervenţie izolaseră zona şi acţionau pentru lichidarea totală a incendiului.

------------

O explozie puternică a avut loc, sâmbătă, la o staţie GPL din localitatea Crevedia, judeţul Dâmboviţa, deflagraţia fiind urmată de un incendiu. Primele informaţii arată că sunt cinci persoane rănite. În urma exploziei, traficul pe DN 1A este blocat complet, potrivit Hotnews.

„Având în vedere numărul de persoane implicate, la nivelul judeţului a fost activat Planul Roşu de Intervenţie”, anunţă Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă Dâmboviţa.

De asemenea, având în vedere degajările mari de fum, pentru protecţia populaţiei aflată în proximitatea zonei de manifestare a fost transmis un mesaj de avertizare prin intermediul sistemului RO-ALERT.

Conform datelor furnizate anterior de ISU, la faţa locului s-au deplasat 4 autospeciale de stingere cu apă şi spumă, o autospecială de intervenţie la înălţime, 3 ambulanţe SMURD şi 7 ambulanţe SAJ.

Bogdan Opriţa, coordonatorul UPU-SMURD București, a precizat într-o intervenție televizată că cei cinci răniți au fost preluați cu arsuri grave: „Sunt cinci victime care prezintă arsuri peste 80% din suprafața corpului”.

„La data de 26 august a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Oraşului Răcari au fost sesizaţi prin SNUAU 112 cu privire la faptul că la o staţie de alimentare cu gaz petrolier lichefiat, din localitatea Crevedia, a avut loc o explozie. În urma evenimentului, până la acest moment, cinci persoane ar fi rănite. Traficul este blocat pe drumul naţional 1A”, a transmis IPJ Dâmboviţa, citat de News.ro.

„Circulaţia rutieră este blocată total pe DN 1A, fiind deviată prin localitatea Cocani. Se fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor comiterii evenimentului”, a precizat Centrul Infotrafic din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

Citit 1671 ori Ultima modificare Duminică, 27 August 2023 11:02

4 comentarii

  • postat de Ion
    Duminică, 27 August 2023 13:47
    5.13.168.***
    Statii GPL sunt peste tot, in interiorul localitatilor. Nimeni nu controleaza daca proprietarii masinilor cu instalatii GPL respecta normele de verificare si cele de parcare (in spatii inchise sau subterane). Nu exista nici proceduri pentru gestionarea situatiilor de incendii la masinile electrice.
    0
    0
  • postat de Ion
    Duminică, 27 August 2023 11:02
    5.13.168.***
    Aceeasi poveste - firme si puncte de lucru fara autorizatie de functionare, (re)cunoscute de autoritatile locale si centrale. Romania pe proprie raspundere!
    0
    0
  • postat de La incendiu GPL, clasa C, gaz, se intervine cu mașina de pompieri cu pulbere ABC sau nu se mai intervine deloc. Stația GPL, nu avea ce căuta în mijlocul localități.
    Duminică, 27 August 2023 09:56
    109.166.128.***
    Se repetă povestea exploziei de la Mihăilești, camion cu fosfat în flăcări, acum incendiu cu cisterne auto cu GPL garate una lângă altele în mijlocul comunei, incendiul apărând la manevrarea unui furtun pentru golire într-un rezervor pt. stocare GPL. Incendiul GPL este de clasă C, gazos,.
    0
    0
  • postat de Specialist explozii
    Duminică, 27 August 2023 02:40
    89.137.138.***
    Nu s-a intervenit corespunzator si profesionist! Trebuia evacuata zona cat mai rapid, evaluarea zonei de la distanta, lasi sa arda si nu te duci langa bomba cu ceas ca sa faci ca la Mihailesti , faci un perimetru si actionezi de la distanta , pompierii trebuiau sa stie ca poate exploda oricand.
    0
    1

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.