Alpha Bank fuzionează cu Unicredit

Alpha Bank fuzionează cu Unicredit
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Firma Alpha Services and Holdings SA, deţinătoare a Alpha Bank SA, şi compania UniCredit au agreat principalele condiţii financiare pentru fuziunea dintre UniCredit Bank SA şi Alpha Bank Romania SA, ca parte a unui parteneriat strategic la nivel internaţional, au anunţat, luni, cele două bănci, citate de Agerpres.

Fuziunea va aduce la un loc două entităţi complementare, atât UniCredit Bank România cât şi Alpha Bank România având o poziţie solidă în segmentele de corporate şi de retail.

Conform unui comunicat al UniCredit România, prin aceasta fuziune se va crea a treia bancă ca mărime de pe piaţa locală, cu o cotă de piaţă combinată de 12% din punct de vedere total active. Pentru prima oară în România, două grupuri bancare europene folosesc parteneriatul ca abordare de consolidare a pieţei. Această nouă abordare are ca scop nu numai să susţină economia românească mai bine, ci şi să pună pe primul plan nevoile clienţilor şi ale acelor comunităţi în care îşi desfăşoară activitatea.

Perfectarea tranzacţiei este aşteptată în 2024, sub rezerva finalizării unui proces de due diligence, a obţinerii aprobărilor corporative pentru fuziune şi a tuturor aprobărilor şi acordurilor de reglementare necesare, inclusiv în materie de concurenţa. La finalizare, este de aşteptat ca Alpha Bank să deţină 9,9% din capitalul social al entităţii combinate şi să primească o contravaloare în numerar de 300 milioane de euro. Componenta de numerar rămâne supusă ajustărilor post due diligence, legate de calitatea activelor, dacă este cazul.

Citit 637 ori Ultima modificare Luni, 23 Octombrie 2023 18:08

1 comentariu

  • postat de Bejan
    Marți, 24 Octombrie 2023 00:07
    95.77.107.***
    Nu mai mintiti boborul...
    Bancile sunt vampirii/camatarii "legali" ai umanitatii, care distrug si economia si oamenii.Secatuiesc si tarile bogate, darmite RO...Fapt argumentat de mari economisti ai lumii redusi la tacere de puterea banului!
    0
    0

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.