DNA i-a pus sub acuzare și pe foștii miniștri Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu

DNA i-a pus sub acuzare și pe foștii miniștri Ioana Mihăilă și Vlad Voiculescu
Evaluaţi acest articol
(3 voturi)

Fostul ministru al Sănătăţii Ioana Mihăilă a afirmat, vineri, la ieşirea din sediul DNA, unde i s-a comunicat calitatea de suspect pentru contractul de vaccinuri Pfizer semnat în mai 2021 și aferent anilor 2022-2023, că decizia privind achiziţia numărului de vaccinuri anti-COVID a fost luată "în conformitate cu prevederile legale de la acea vreme şi cu dovezile ştiinţifice care arătau că vaccinarea este eficientă".

Potrivit fostului ministru al Sănătăţii, contractele existente la care se face referire în referat erau aferente anului 2021.

"Ultima dată de livrare era trimestrul IV al anului 2021, pentru vaccinuri care aveau un anumit termen de valabilitate. Şi dacă vorbim de vaccinurile ARN mesager, era de şase luni în acel moment. Evident că am avut de ales între a avea vaccinuri pentru 2022-2023 pentru populaţie sau a nu avea deloc vaccin. Contractul nu prevedea o reglare sau o ajustare a cantităţii. Erau dozele aferente anului 2021, conform calendarelor de livrare pe care le aveam preconizate pentru anul 2021, aceste doze urmau să se livreze până în trimestrul IV al anului 2021. 2022, 2023 nu erau acoperite de contractele existente în acel moment", a declarat Ioana Mihăilă.

Potrivit fostului ministru, contractele erau rezultatul negocierilor între Comisia Europeană şi producătorii de vaccinuri. "Statele membre erau informate şi aveau posibilitatea de a rămâne în contract sau de a refuza contractul, iar decizia a fost luată în solidaritate în Guvern printr-un memorandum cu care am înştiinţat şi am informat Guvernul referitor la obligaţiile aferente contractului, dar şi referitor la beneficiile pe care acest vaccin le poate aduce. Ştiu că am informat Guvernul printr-un memorandum şi am susţinut acest contract în momentul acela. Contractul este făcut de către Comisia Europeană şi dozele negociate de către ei. A fost avizat de către Ministerul Finanţelor memorandumul care a fost prezentat. Ministerul de Finanţe a avizat memorandumul cu menţiunea şi cu solicitarea de a propune şi o strategie de revânzare a vaccinurilor care puteau să fie în surplus în anul 2021, motiv pentru care, la o lună distanţă, am şi creat cadru legal pentru revânzarea vaccinurilor", a explicat Mihăilă.

La rândul său, fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, este urmărit penal de către procurorii DNA, în dosarul vaccinurilor din pandemie. El este acuzat de abuz în serviciu, cu consecinţe deosebit de grave.

Dosarul vaccinurilor îl vizează şi pe fostul premier Florin Cîţu.

Citit 707 ori Ultima modificare Vineri, 08 Decembrie 2023 18:01

1 comentariu

  • postat de Unul, curios
    Vineri, 08 Decembrie 2023 22:55
    89.39.81.***
    Cât de „bună” să fi fost asta de a ajuns ministru?
    2
    2

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.