Intoxicație în masă la un colegiu din Timișoara

Intoxicație în masă la un colegiu din Timișoara
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Zeci de elevi şi profesori de la Colegiul Naţional "Constantin Diaconovici Loga" din Timişoara au ajuns la Spitalul de Copii "Louis Ţurcanu" şi la Spitalul Municipal din Timişoara, cu simptome de intoxicaţie. Nu se cunoaşte cauza, mai ales că unitatea de învăţământ nu are cantină, nu este racordată la gaze naturale şi nici nu a fost făcută dezinsecţie sau deratizare, informează News.ro.

Directoarea colegiului, Violeta Bontilă, afirmă că nu a putut fi identificată, deocamdată, cauza îmbolnăvirii elevilor şi profesorilor, dar sunt prelevate probe de la purificatoarele de apă şi de pe suprafeţe. "Lucrul interesant este că nu toţi cei care au băut apă de la purificator au dezvoltat simptome şi nu toţi cei care au dezvoltat simptome au băut apă de la purificator", a explicat ea. În prezent, sunt 86 de copii cu simptome şi 21 de profesori, care acuză dureri abdominale, vărsături, scaune diareice. 15 copii încă sunt internaţi.

O şedinţă a Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă a început, miercuri dimineață, la Prefectura Timiş. DSP prelevează probe din unitatea de învăţământ, iar cursurile elevilor au fost suspendate miercuri.

Citit 365 ori Ultima modificare Miercuri, 03 Aprilie 2024 16:15

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro