Compania TAROM lansează o ofertă specială către Chişinău şi Istanbul, cu preţuri începând de la 179 de euro dus-întors, informează, vineri, operatorul aerian naţional
Oferta vizează biletele de avion pentru zboruri cu plecare din Bucureşti către Chişinău şi Istanbul achiziţionate în perioada 23-25 august 2024, cu perioada de călătorie 1 noiembrie - 10 decembrie 2024 (data ultimului retur) şi include un bagaj de mână de 8 kg şi un bagaj de cală. În preţ sunt incluse toate taxele, iar check-in-ul este gratuit, precizează compania.
Biletele sunt disponibile pentru vânzare pe site-ul www.tarom.ro, în agenţiile TAROM sau la agenţii acreditaţi, în limita locurilor disponibile.
Transportatorul naţional al României deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliu 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi. Din 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni.