Trenul "Coradia Stream", prima garnitură cumpărată de România în ultimii 20 de ani, a început probele de anduranţă şi va intra în circulaţie cu călători pe 20 noiembrie
Potrivit reprezentanţilor Autorităţii pentru Reformă Feroviară (ARF), trenul a plecat sâmbătă din Bucureşti în prima cursă fără călători spre Braşov, efectuând probele necesare utilizării în serviciul comercial. Duminică a continuat programul de parcursuri de probă, pe ruta Bucureşti - Braşov, fiind "botezat" de prima zăpadă din acest an.
"Dacă lucrurile merg bine, pe 20 noiembrie va fi pus în circulaţie cu călători. Deja săptămâna asta ar trebui să apară bilete spre vânzare", a declarat preşedintele ARF, Ştefan Roşeanu.
Probele vor fi efectuate timp de zece zile, pe două dintre cele mai importante destinaţii: Bucureşti - Braşov şi Bucureşti - Constanţa.
Trenul va fi operat de CFR Călători şi va circula pe ruta Bucureşti - Braşov.
Autoritatea pentru Reformă Feroviară a contractat de la furnizorul Alstom Ferroviaria SpA 37 rame electrice interregionale de lung parcurs, printr-un contract de achiziţie încheiat în martie 2022. Primul tren electric "Alstom Coradia Stream" din acest lot a ajuns în România pe 4 decembrie 2023, de atunci aflându-se în teste, în timp ce calendarul de livrare a celorlalte 36 de rame electrice s-a decalat. Valoarea totală a contractului se ridică la 2,4 miliarde de lei, fără TVA.