România pierde anual peste opt miliarde de euro din TVA

România pierde anual peste opt miliarde de euro din TVA
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

România pierde anual aproximativ 8,4 miliarde de euro - echivalentul a peste 40 de miliarde de lei - din neîncasarea Taxei pe Valoare Adăugată (TVA), potrivit celui mai recent raport al Comisiei Europene, publicat în decembrie 2024, analizat de Digi24. Țara noastră înregistrează cel mai mare deficit de TVA din Uniunea Europeană, cu o rată de neîncasare estimată la 30%.

„Această cifră reprezintă veniturile pierdute în principal din cauza fraudei în domeniul TVA, a evaziunii, a evitării obligațiilor fiscale, a falimentelor nefrauduloase, a calculelor eronate și a altor factori”, arată raportul Comisiei Europene.

Pentru a respecta angajamentele luate în fața Bruxellesului privind deficitul bugetar - plafonat la 7,5% din PIB - România are nevoie de 30 miliarde de lei. Cu alte cuvinte, dacă țara ar reuși să reducă măcar parțial pierderile din TVA, ar putea atinge mai ușor țintele fiscale, fără a introduce noi taxe.

„Noi nu încasăm 30% din TVA (...) și vorbim despre alte formule de a încasa bani la buget, când avem o hemoragie extraordinară. Bulgaria are vreo 7% din TVA neîncasat, Bulgaria va intra în euro. Noi stăm pe margine și ne uităm”, atrăgea atenția consilierul Băncii Naționale a României, Eugen Rădulescu.

Procurorul-șef al Parchetului European, Laura Codruța Kovesi, a criticat în repetate rânduri lipsa de reacție din partea autorităților române în fața fenomenului evaziunii fiscale. Într-un interviu acordat în 2023 publicației Context.ro, Kovesi avertiza că pierderile din TVA sunt imense și tratate cu superficialitate.

„Ca să spunem simplu unui cetățean român, dacă vrem salarii mai bune, dacă vrem să avem un buget mai bun în România, trebuie să reducem frauda cu TVA și trebuie să reducem frauda pe evaziune fiscală”, spunea Kovesi.

În același registru, Parchetul European anunța că în 2024 a deschis 12 cazuri de fraudă cu TVA în România, cu un prejudiciu estimat la 195 milioane de euro. Cu toate acestea, nivelul de detectare al acestor fraude este „foarte scăzut”, potrivit aceleiași surse.

ANAF a identificat în 2024 prejudicii de 2,18 miliarde de lei pe linia evaziunii fiscale, în timp ce parchetele românești aveau în lucru dosare în valoare de aproximativ 732 milioane de lei. Însă, în raport cu cele 8,4 miliarde de euro pierdute anual, aceste cifre par nesemnificative.

„În momentul în care ai mari fraude la ANAF, iar tu te faci că te uiți în altă direcție, este absurd (...) Din momentul în care nu încasezi nouă miliarde de euro pe an și te gândești să faci altceva, numai să-i lași pe ăia acolo, să nu te atingi de hoția aceasta uriașă, este strigător la cer”, a mai spus Eugen Rădulescu.

Consiliul Fiscal a calificat, în rapoartele sale din 2023 și 2024, evaziunea fiscală drept o problemă aproape „instituționalizată”. Printre cauzele identificate se află fraudele carusel, numărul mare de firme fantomă și dificultățile administrative ale ANAF în verificarea corectă a tranzacțiilor cu TVA.

Citit 187 ori Ultima modificare Luni, 09 Iunie 2025 18:49

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro