Premierul Ilie Bolojan a organizat joi, 3 iulie, la Palatul Victoria, o serie de consultări cu liderii confederațiilor sindicale privind măsurile guvernamentale menite să reducă deficitul bugetar. Discuțiile au avut ca scop identificarea unor soluții eficiente care să asigure atât stabilitatea financiară a României, cât și protejarea intereselor cetățenilor.
„Sindicatele și patronatele sunt partenerii noștri. Dialogul început astăzi va continua în mod constant. Mâine (vineri - n.r.) va avea loc Consiliul Național Tripartit pentru Dialog Social, în cadrul căruia vom continua consultările”, a subliniat prim-ministrul.
În cadrul întâlnirii, reprezentanții sindicatelor au avut ocazia să-și exprime punctele de vedere privind pachetul propus de Guvern, ce vizează reducerea cheltuielilor și creșterea veniturilor publice, alături de impactul social și economic anticipat. Premierul a asigurat că toate propunerile vor fi luate în considerare și, dacă va fi posibil, integrate în planul de măsuri guvernamentale.
La discuții au participat vicepremierul Marian Neacșu, șeful Cancelariei prim-ministrului, Mihai Jurca, precum și lideri sindicali importanți.