Ministrul Fondurilor Europene, Dragoș Pîslaru, a anunțat lista finală a spitalelor care vor fi realizate cu finanțare din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) până în august 2026, informează Digi24. Inițial, Guvernul promisese 24 de spitale, însă pe listă au rămas doar opt unități, dintre care trei ar putea fi gata până la începutul anului viitor.
„În momentul în care am venit la Guvern aveam cinci spitale pe care și Comisia Europeană spera că le putem face până la 31 august 2026. Apoi, în negocierile pe care le-am avut, împreună cu domnul ministru Alexandru Rogobete, cerând restrângerea termenelor, avem încă trei spitale: Spitalul de Urgență Cluj, Spitalul Craiova, Spitalul de Urgență Bistrița, „Agripa Ionescu” de la Balotești, Spitalul Sibiu, Spitalul „Zerlendi” din București, Spitalul de Inimă din Târgu Mureș, Spitalul „Sf. Apostol Andrei” din Constanța”, a declarat ministrul Fondurilor Europene.
Ministrul a precizat că alte nouă spitale, care au pierdut finanțarea PNRR pentru că lucrările nu au avansat conform planului, vor putea fi realizate prin Fondul de Coeziune, un alt program european de finanțare. „Vestea cea mai importantă e că vor putea fi preluate din PNRR pe Coeziune. Am fost la începutul săptămânii trecute la Bruxelles pentru a discuta cu vicepreședinții executivi. Și avem acum undă verde de a trece pe Coeziune proiecte strategice. Vom prelua nouă spitale acolo: Spitalul Gerota din București, Spitalul de la Oradea, Spitalul de la Pitești, Spitalul de la Alba Iulia, Spitalul de la Vaslui, Spitalul de Oncologie Timișoara, Spitalul de la Giurgiu, două spitale militare - la Brașov și la Pitești”, a mai explicat Pîslaru.
Întrebat când vor fi gata primele unități, ministrul a răspuns: „Trei dintre cele opt se pot face până în ianuarie. Nu aș vrea să creez așteptări, dar am văzut graficele. Până în primăvară, cinci ar trebui să fie gata și apoi, până pe 31 august, următoarele trei.”