Bacteria ucigaşă de la Iaşi face noi victime

Bacteria ucigaşă de la Iaşi face noi victime
Evaluaţi acest articol
(10 voturi)

Un bebeluș de doar trei luni, infectat cu bacteria Serratia Marcescens și transferat de la Iași la Spitalul „Grigore Alexandrescu” din Bucureşti, a decedat. Aceasta vine după ce alți șase nou-născuți infectați cu aceeași bacterie au pierdut lupta pentru viață la Spitalul „Sfânta Maria” din Iași, potrivit Agerpres.

Unitatea medicală din București a anunțat luni că victima este o fetiță cu malformație esofagiană - atrezie de esofag tip III, care fusese supusă mai multor intervenții chirurgicale. Micuța a fost internată în Secția ATI a spitalului pe 13 septembrie, "în stare generală extrem de gravă, cu disfuncție multiplă de organe. Rezultatele screeningului microbian la admisie au evidențiat: hemocultură (sânge): SERRATIA MARCESCENS multi-sensibilă; plagă și urocultură: Candida guilliermondii", potrivit comunicatului de presă al spitalului. În ciuda eforturilor depuse de medici, din nefericire, pe 27.09.2025, ora 16,55, a fost înregistrat decesul, potrivit aceleiaşi surse.

Diagnosticele oficiale au indicat: stop cardiac prin asistolă sub suport ventilator; disfuncție multiplă de organe - cardiocirculatorie, respiratorie, hepatică, renală, hematologică și metabolică; atrezie esofagiană tip III multiplu operată; și infecție asociată asistenței medicale în altă unitate spitalicească.

Citit 579 ori Ultima modificare Luni, 29 Septembrie 2025 17:51

2 comentarii

  • postat de Somnul rațiunii naște monștri
    Marți, 30 Septembrie 2025 07:50
    5.13.169.***
    Degeaba se investeste in aparatura si conditii de munca in sistemul medical. Forta de munca e aceeasi, cu scoala vietii, angajari pe spagi. Scopul lor primordial-BANII, nu sanatatea pacientilor
    3
    6
  • postat de investigatii criminale
    Luni, 29 Septembrie 2025 22:10
    89.136.7.***
    Vedeti stimati romani cum va ucid copiii in spitale?!!! Vedeti da?! Asa v-au ucis si batranii si bolnavii la pandemie ! Nimeni nu va fi arestat! E un plan organizat!
    12
    6

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.