Adoptarea bugetului României riscă să fie întârziată

Adoptarea bugetului României riscă să fie întârziată
Evaluaţi acest articol
(1 Vot)

Guvernul ar putea intra cu întârziere în noul an bugetar, a anunțat premierul Ilie Bolojan în fața reprezentanților municipiilor din țară. Șeful Executivului a explicat că este „foarte probabil ca bugetul de anul viitor să nu-l putem închide în luna decembrie şi să ne lungim cu el în ianuarie”, motivul fiind necesitatea adoptării prealabile a unor legi care să permită construirea unui buget realist și predictibil, potrivit Digi24.

Premierul a reamintit că România trebuie să reducă deficitul bugetar, ceea ce complică și mai mult întregul proces: „Noi suntem în situaţia în care ar trebui să închidem anul acesta cu 8,4% deficit şi ceea ce ne-am angajat pentru anul viitor este să coborâm deficitul cât mai aproape de 6%. Dacă ar fi să fac o exprimare, aş putea să spun 6-6,5%”.

Ilie Bolojan a vorbit și despre presiunea uriașă a împrumuturilor făcute de stat în ultimii ani. România a acumulat datorii de peste 200 miliarde de euro, iar costurile acestora sunt din ce în ce mai greu de dus. „Ne-am împrumutat ca ţară, accelerat, în ultimii cinci ani… Chiar dacă gradul de îndatorare se apropie de 60%, problema noastră de bază este că, pe fondul scăderii ratingului de ţară, dobânzile pe care le plăteşte România sunt duble decât cele pe care le plătesc alte ţări”.

Potrivit premierului, dobânzile au fost în ultimii ani între 7% și 8% şi, chiar dacă au scăzut ușor, rămân foarte ridicate. Practic, aproape jumătate din deficitul estimat pe 2025 ar urma să fie consumat doar pentru plata dobânzilor.

Premierul avertizează că, fără disciplină bugetară și fără atingerea țintelor de deficit, România riscă să intre într-un cerc vicios care va adânci problemele financiare ale statului.

Soluția propusă de Bolojan este una clară: statul trebuie să își colecteze corect veniturile și să respecte angajamentele asumate. „Anul viitor trebuie să ne încasăm veniturile care au fost stabilite, pe baza taxelor care deja au fost aprobate”, a subliniat el.

Citit 294 ori Ultima modificare Luni, 17 Noiembrie 2025 18:30

Lasă un comentariu

Utilizatorul este singurul responsabil de conţinutul mesajelor pe care le postează şi îşi asumă toate consecinţele.

ATENTIE: Comentariile nu se publică automat, vor fi moderate. Mesajele care conţin cuvinte obscene, anunţuri publicitare, atacuri la persoană, trivialităţi, jigniri, ameninţări şi cele vulgare, xenofobe sau rasiste sunt interzise de legislaţia în vigoare, iar autorul comentariului îsi asuma eventualele daune, în cazul unor actiuni legale împotriva celor publicate.

Prin comentariul meu sunt implicit de acord cu politica de confidenţialitate conform regulamentului GDPR (General Data Protection Regulation) şi cu Termeni si condițiile de utilizare ale site-ului www.viata-libera.ro