Instabilitatea statutului profesional este principala problemă semnalată de magistrații care au răspuns invitației președintelui Nicușor Dan la consultările privind sistemul de justiție. Aproximativ 1.000 de magistrați au transmis opinii și nemulțumiri, potrivit unor surse din Administrația Prezidențială, citate de Digi24.
Aceștia reclamă lipsa predictibilității în carieră, dar și absența unor lideri care să le reprezinte interesele. Deși problemele invocate sunt considerate credibile, ele nu pot fi susținute cu probe concrete, susțin aceleași surse. Dacă magistrații își vor da acordul, Administrația Prezidențială intenționează să publice fragmente din scrisorile primite.
În paralel, se lucrează la detaliile referendumului în justiție, anunțat de șeful statului. „Buletinele de vot” ar urma să fie trimise magistraților prin firme de curierat și returnate ulterior la Cotroceni.
Sursele mai arată că președintele pune boicotarea unei ședințe a Curții Constituționale de către patru judecători mai degrabă pe seama presiunilor din interiorul sistemului judiciar și mai puțin pe influența politică a PSD, partidul care i-a numit pe aceștia.

