Hotelurile de la munte vor scădea tarifele anul viitor

Hotelurile de la munte vor scădea tarifele anul viitor
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Hotelurile din staţiunile montane vor scădea tarifele cu până la 5 la sută începând de anul viitor, iar preţurile pachetelor în perioada sărbătorilor de iarnă vor rămâne la nivelul anului trecut, a declarat Dragoş Răducan, vicepreşedintele Federaţiei Patronatelor din Turism (FPTR).

"Scăderea preţurilor se explică prin faptul că zona de turism montan este singura parte a turismului intern care nu a înregistrat creşteri în această vară. Au fost hotelieri care au investit în promovare şi au înregistrat creşteri, dar în general numărul de turişti din acest an nu l-a depăşit pe cel de anul trecut", a spus Răducan, prezent la Bursa de Turism Montan de la Predeal, organizată de FPTR.

El a adăugat că tarifele pentru pachetele de Crăciun şi Revelion de la munte vor rămâne la nivelul anului trecut.

Principalul motiv al stagnării numărului de turişti în hotelurile de la munte a fost lipsa promovării interne a turismului montan.

Reprezentanţii FPTR spun că statul nu a contribuit în acest an cu bani pentru promovarea turismului intern, în general, pe piaţa internă, iar turismul montan a fost neglijat în ultimii ani.

Citit 779 ori Ultima modificare Miercuri, 17 Octombrie 2012 13:42

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.