Camera Deputaţilor respinge Legea lustraţiei, declarată neconstituţională de către CC

Camera Deputaţilor respinge Legea lustraţiei, declarată neconstituţională de către CC
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Camera Deputaţilor a respins, marţi, ca for decizional, cu 233 voturi "pentru", 73 "împotrivă" şi 21 abţineri, Legea lustraţiei, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale, care a considerat că această lege este neconstituţională.

Legea lustraţiei a fost adoptată în februarie 2012 şi transmisă la promulgare în martie 2012, iar în 7 mai, Curtea Constituţională a considerat acestă lege neconstituţională.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor a respins, la începutul lunii martie, legea lustraţiei, care prevedea limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele ce au făcut parte din structurile de putere ale fostului regim comunist şi care a fost declarată neconstituţională de CC.

Senatul a respins în februarie 2013 legea lustraţiei ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale.

Camera Deputaţilor este for decizional în privinţa acestei legi.

Proiectul de lege a fost depus la Senat în vara anului 2005, a trecut de Parlament la 19 mai 2010, însă a fost contestat la Curtea Constituţională.

În martie 2012, CC a decis că Legea lustraţiei este neconstituţională.

În condiţiile în care o lege este declarată neconstituţională în integralitate, Parlamentul trebuie să adopte o reglementare prin care să fie respectată decizia Curţii, adică un proiect de respingere a actului normativ.

Citit 553 ori Ultima modificare Marți, 19 Martie 2013 15:10

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.