Preţul gazelor naturale va creşte cu 2-3 la sută pentru consumatorii noncasnici, de la 1 octombrie

Preţul gazelor naturale va creşte cu 2-3 la sută pentru consumatorii noncasnici, de la 1 octombrie
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Preţul gazelor naturale va avea o creştere de 2-3 la sută pentru consumatorii noncasnici de la 1 octombrie, a anunţat, joi, Niculae Havrileţ, preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

"În sectorul gazelor naturale, cantităţile consumate anual de România nu pot fi asigurate din producţia proprie, o parte din consum se asigură prin import. Import dintr-o sursă unică care stabileşte preţurile unilateral. Liberalizarea preţului la gaze naturale urmăreşte asigurarea convergenţei dintre preţul gazelor din intern cu cel din extern. Aici am avut o evoluţie favorabilă. Această scădere a consumului industrial, de câteva procente, a permis reducerea importului", a spus Havrileţ.

Potrivit acestuia, reducându-se importul, presiunea pe preţul final care ar fi trebuit să fie înregistrată ca urmare a aplicării calendarelor nu s-a mai văzut aşa cum era anticipat.

"Dacă pe anul 2013 creşterea totală trebuia să fie de 18% pe preţul final al gazelor naturale la consumatorii noncasnici, la ora actuală suntem în situaţia de a avea un procent de 8%. Practic, până la 1 iulie, din doi paşi de creştere a preţurilor la gaze naturale conform calendarului trebuia să avem 15% creştere pe preţul final. S-a realizat 5%. La 1 iulie, o altă creştere care s-a anticipat de 5%, s-a realizat 3%. Deci practic suntem la 8% urmând ca ultimul pas de liberalizare din acest an de la 1 octombrie să mai aducă o creştere de 2-3 procente. Vom încheia anul cu o creştere de 10 - 11 procente pe sectorul noncasnic, faţă de 18% cât era preconizat, stabilit prin calendare", a explicat oficialul ANRE.

Citit 538 ori Ultima modificare Joi, 25 Iulie 2013 12:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.