Mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 3 grade, în zona Vrancea

Mai multe cutremure cu magnitudinea de peste 3 grade, în zona Vrancea
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Un cutremur cu magnitudinea de 3,5 grade pe scara Richter s-a produs sâmbătă seară, la ora 19.01, la o adâncime de 137 de km, în zona seismică Vrancea. Conformul site-ului Institutului Naţional pentru Fizica Pământului, în ultimele 4 zile s-au înregistrat zilnic seisme de peste 3 grade, toate având epicentrul în această zonă. Pe 22 octombrie s-a înregistrat un cutremur de 3,8 grade, pe 23 octombrie au avut loc două mişcări seismice cu magnitudinea de 3,1 grade fiecare, pe 24 octombrie 3,4 grade, iar pe 25 Intitutul a înregistrat încă un cutremur cu magnitudinea de 3,4 grade pe scara Richter. 

Conform Realitatea.net, seismologul Vasile Purcaru avertizează că românii trebuie să se aştepte la un cutremur de 7,2 grade până la finele lui 2013. De-asemenea, specialistul crede că astfel de evenimente seismice multiple, cu epicentre uşor diferite, produse la intervale relativ scurte de timp şi cu magnitudini care nu diferă cu mai mult de 1 grad pe scara Richter, formează grupări de cutremure numite "dubleţi" sau "tripleţi" şi apar înaintea unor seisme majore, cum au fost cele din 1940 şi 1977.


 

Citit 1035 ori Ultima modificare Duminică, 27 Octombrie 2013 12:56

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.