B1 TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru lezarea drepturilor şi a imaginii lui Radu Mazăre

B1 TV, amendat de CNA cu 10.000 de lei pentru lezarea drepturilor şi a imaginii lui Radu Mazăre
Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA) a decis, în şedinţa de joi, să sancţioneze B1 TV cu 10.000 de lei, pentru mai multe emisiuni despre primarul Constanţei, Radu Mazăre, în care i-au fost lezate acestuia drepturile, interesele şi imaginea.

Consiliul Naţional al Audiovizualului a revenit, în şedinţa de joi, asupra unei analize privind emisiunile "România acum", "Butonul de panică", "Aktualitatea B1", "Bună seara, România", "Sub semnul întrebării, 360°", "Talk B1", "Xpress", "Lumea lui Banciu" şi "Actualitatea Românească" difuzate de postul de televiziune B1 în perioada 16 - 28 aprilie.

În şedinţa din 15 mai, Consiliul a decis să impună televiziunii B1 să le acorde dreptul la replică lui Radu Mazăre, primarul Constanţei, şi lui Nicuşor Constantinescu, preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa. Aceştia au sesizat CNA că, în luna aprilie, au fost difuzate la B1 TV mai multe emisiuni în care au fost făcute afirmaţii, atât de moderatorii, cât şi de invitaţii acestor programe, precum şi prin utilizarea titlurilor afişate pe ecran prin care le-au fost lezate drepturile, interesele şi imaginea.

În şedinţa CNA din 15 mai, Rareş Aniţa, reprezentantul B1 TV, a spus că televiziunea le-a solicitat lui Radu Mazăre şi lui Nicuşor Constantinescu punctul de vedere pentru a-l difuza în aceste emisiuni.

Citit 835 ori Ultima modificare Joi, 22 Mai 2014 16:26

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.