1 iunie ar putea fi ZI LIBERĂ
Foto: Sursa foto: mediafax.ro

1 iunie ar putea fi ZI LIBERĂ
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

1 iunie ar putea fi zi liberă, potrivit unui proiect de lege depus la Senat de parlamentari de la toate partidele, potrivit mediafax.ro.

''În societatea actuală, timpul a devenit o resursă critică, atât la birou, cât şi acasă. 24 de ore par să nu mai fie suficiente, iar găsirea unui echilibru între viaţa personală şi cea profesională este o provocare din ce în ce mai mare. Muncim peste program şi facem sacrificii pentru ca cei mici să aibă o viaţă mai bună. Dar de multe ori lipseşte ce e mai preţios pentru ei: prezenţa fizică a părinţilor lor. Să le oferim celor mici timp de calitate şi amintiri pentru o viaţă'', spun parlamentarii în expunerea de motive.

Ei argumentează necesitatea ca 1 iunie să fie zi liberă prin aceea că ''trăim într-o societate dominată de valori materiale'', iar ''de Ziua Copilului în majoritatea grădiniţelor şi şcolilor primare din România se organizează evenimente pentru a-i celebra pe cei mici, iar copiii evoluează în cadrul acestor spectacole''. ''Lipsa părinţilor din cadrul acestor evenimente are implicaţii psihologice negative în dezvoltarea copiilor'', explică semnatarii, arătând că nu toţi angajatorii au disponibilitatea de a acorda o zi de concediu părinţilor de 1 iunie. PENTRU MAI MULTE DETALII, CLICK AICI

Citit 2290 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 00:09

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.