S-a stins din viața Mircea Albulescu
Foto: Sursa foto: Internet

S-a stins din viața Mircea Albulescu
Evaluaţi acest articol
(4 voturi)

Mircea Albulescu a încetat din viaţă, vineri dimineaţă, 8 aprilie, la Spitalul Floreasca din Capitală. Îndrăgitul actor, în vârstă de 81 de ani, avea mai multe probleme cardiace, iar inima sa a cedat. De altfel, în urmă cu doi ani, Mircea Albulescu a fost supus unei triple operaţii de bypass la inimă, a relatat mediafax.ro.

Mircea Albulescu a fost unul dintre cei mai mari actori români, profesor universitar (doctor în arte), publicist, poet, prozator, membru al Uniunii Scriitorilor din România (USR). CLICK AICI PENTRU A AFLA MAI MULTE DESPRE VIAȚA PROFESIONALĂ

Din anul 2011 are o stea care îi poartă numele pe Aleea Celebrităţilor din Piaţa Timpului din Capitală, alături de alte personalităţi ale vieţii artistice româneşti.

Trupul neînsufleţit al actorului Mircea Albulescu va fi depus, sâmbătă, 9 aprilie, în foaierul Sălii Mari a Teatrului Naţional Bucureşti între orele 10,00 - 13,00, apoi va fi dus la Capela de la Cimitirul Reînvierea, iar duminică, 10 aprilie, va avea loc înmormântarea, la ora 14,00, au declarat pentru MEDIAFAX reprezentanţii TNB.

Marele actor avea grad de comandor şi va fi înmormântat cu onoruri militare.

Citit 2597 ori Ultima modificare Duminică, 15 Decembrie 2019 00:01

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.