MUZEUL CEASULUI din Ploieşti, unic în Europa, REDESCHIS
Foto: Sursa foto: mediafax.ro

MUZEUL CEASULUI din Ploieşti, unic în Europa, REDESCHIS
Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Muzeul Ceasului din Ploieşti, unic în Europa, a fost redeschis, joi, 19 mai, după ce instituţia a fost închisă aproximativ doi ani şi jumătate în vederea restaurării, timp în care expoziţiile au fost mutate, potrivit mediafax.ro. Clădirea a intrat într-un amplu proces de restaurare şi consolidare, fiind încadrată ca monument istoric. Fondurile necesare au provenit de la Uniunea Europeană, valoarea totală fiind de cinci milioane de lei.

“Muzeul revine astăzi în peisajul cultural prahovean şi naţional, este unic în ţară, unic în Europa, se poate compara cu muzee vest europene de prestigiu, din Elveţia, Germania. De altfel, alteliere de acolo se regăsesc aici prin piese exponate excepţionale. Clădirea a fost construită în anul 1890 pentru prefectul de atunci, Luca Elefterescu, diplomat, magistrat. Era absolut necesară şi restaurarea şi consolidarea având în vedere necesitatea punerii în valoare a elementelor artistice interioare şi a stadiului pe care rezistenţa clădirii o impunea”, a declarat Marilena Peneş, director al Muzeului de Istorie şi Arheologie Prahova. CLICK AICI PENTRU MAI MULTE DETALII ȘI IMAGINI

Citit 1957 ori Ultima modificare Joi, 19 Mai 2016 17:41

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.