Tu ştii cel mai bine (nu?)

Evaluaţi acest articol
(2 voturi)

Aş vrea să te-ntreb despre mama...

tu ştii cel mai bine ce face

sărmana mea mamă frumoasă,

plecată să doarmă în pace!

A spus că se duce-ntr-acolo,

oleacă... a spus că se duce

spre alte şi alte-nceputuri,

să-ndrepte lumina sub cruce!

A spus că m-aşteaptă cu mâna

întinsă-nspre cer, ca o roabă

a celui ce-a pus veşnicia

blândeţilor sale-ntr-o groapă!

Eu cred că aşa mi se pare

când zilele-s mici şi puţine...!...

Aş vrea să te-ntreb despre mama:

ce face(?)... tu ştii cel mai bine!

Citit 11380 ori Ultima modificare Luni, 02 Ianuarie 2017 16:05

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.