Tot gratis, re/probabil, pus la punct, gol dureros, cu sufletul defunct, ochi rece, unic, sacru, care speră plus-minus infinit de sfere-n sferă!   Sumă de ce-i şi sumă de ce nu-i într-un vacarm de carusel haihui, o raznă peste drept şi strâmb, călare, precept alunecos la numărare!   Şi câte şi mai câte dintr-un gest şi nalt şi-adânc de moft para/celest, vertij periculos şi dogmă după un primum movens inodor sub lupă!   Constante, paradigme, vrajă-n sârg şi-n relativ ...

Făceam concurs de sărituri în râpă... (cine rămânea întreg, primea biscuiţi şi flori)... din când în când, o auzeam pe mama: ai să mori, făptaşule, ai să mori! Râpa era foarte adâncă... şi foarte mulţi copii visau biscuiţi şi bomboane de lux... unii nu se mai duceau nici la şcoală şi veneau (toată ziua) la concurs! Nu mai aveau răbdare să stea la rând şi săreau toţi, săreau de-a valma... de multe ori, răsărea mama pe mal şi-mi arăta câte linii are palma! ...

Ieri, aflându-mă în marş voios şi cvasi/triumfal spre azi, exact pe linia cea mai subţire (cam cât o clipă) dintre viaţă şi moarte... o întâlnesc pe dama de pică, pe blonda sub acoperire, adică. Nu ştiţi care-i linia/secunda cea mai mică dintre  a fi şi a nu fi? La zebră fac referire. La zebra de pe stradă, nu din Africa. Aşadar, pe acest animal alb cu dungi negre [sau, dacă (nu) vreţi, negru cu dungi albe] mă încrucişez cu bruneta descoperită în autobuz, despre car ...

Ce turte minunate făcea mama, pe plită, descântându-le... nu poţi să n-o auzi cum pune de plămadă...!... (făcea puţine, şi-ajungeau la toţi)! Vorbea cu ploaia şi vorbea cu grâul, cu dumnezeu vorbea despre pământ, şi plămădea, şi frământa, sărmana, cele mai bune turte de oricând! Vorbea cu ciocârlia purtătoare de vis, de dor şi de cuvânt la cer... şi murmura o doină despre care pline cu grâu, cu maci şi cu mister! Ş-acum o văd cum face semnul crucii pe aluat, ...

Nu glumesc. Ieri, pe parola mea de onoare, mi-a sărit în ochi o damă de pică în autobuz. În autobuzul 9. N-am nici o îndoială că şi în autobuzele circulatoare pe celelalte trasee mă pot holba la ist fel de frumuseţi feminine, dar ca asta nu am mai văzut şi nu am auzit că ar mai fiinţa în cest oraş cu Dunăre, dar fără apă în casă. Culmea, nimeni dintre cei douăzeci-treizeci de călători n-o studiază, nu dă semne că ar „citi-o” pe bruneta de pică. E frumoasă ca ...

!nimic nu se sfârşeşte niciodată, deoarece nu are început...!... tot se termină cât ai zice: gata, deja îngrop un viitor trecut!... !nu cred nimic, am tot ce nu există, şi n-am ce este, şi de asta ştiu...!... fiindcă n-am încredere în capăt, nu beau devreme, nu mănânc târziu! !n-am ce se spune că ar fi-nainte, nici înapoi nu am, chiar dac-ar fi...!... deoarece n-am urmă, nu fac urme, sunt, vorba ceea, cu nimic la zi! !oare de ce, întreb, se-nvârte, totuşi, dacă nu-i ...

Ce armată?! Vai de mine! Tot nasol am nimerit-o!/ Ei s-alcoolizau la umbră şi falau Lindo Cielito!/ Eu spălam buda cu lama, că aşa pofteau oltenii:/ nişte tot un fel din ăia din regimul buruienii,/ nişte petrecuţi prin şcoală ca gâscanii prin răstoacă,/ nişte caporali bicisnici şi sergenţi muşcaţi de vacă!/ Mă puneau să bat bocancii prin scaieţi şi prin nămoluri,/ să se înspăimânte, cică, toţi duşmanii din subsoluri!/ Şi să car grenade, ţinte, mult mai mult ca ...

Am fost atunci, acolo... ştii unde, cred că ştii... (locul acela singur, sfinţit de ciocârlii, unde ai spus, iubito, că vrei şi tu s-ajungi)... şi nu erai acolo, şi nu erai atunci!... Am fost... rămân acolo, atunci, departe hăt... şi nu văd nici Ileană, nici Făt-frumos nu văd, n-aud nici răsuflare de Zmeu bătrân şi-ncet... şi nicăieri nu-i nimeni, şi nu ştiu ce să cred! Deschid o carte veche... îi văd pe toţi, i-aud, îi rog să se coboare... ce vreme, ce trecut î ...

Două zile, astăzi şi mâine, în stil parodic-pamfletar, descoperiţi (pe acest colţ al curioşilor) prin ce fel de trecut au trecut cei aflaţi pe caprele schilodite ale cestei biete Românii! Aşadar... Căutam (prin râpi, prin poduri, prin algebră, printre stele)/ generaţia de mâine, dorul meu ş-al mândrei mele!/ Aveam mulţi nervi! Şi-aveam şi-o vacă sinceră, galbenă, dreptunghiulară!/ Şi fugea, mânca-o-ar lupul, după frunze, tocmai în gară!/ O sugea viţelul pe toată! ...

Sigur că da! Hurui de încântare, mă cutremur de admirare şi de gratitudine când văd un (aşa-zis) bărbat „încălţat” cu şlapi! Ori, dacă vreţi, cu papuci! Şi încep să mă nărui când aud zgomotul specific al acestor obiecte în mărşăluire, al acestor lucruri de folosinţă cel puţin îndelungată, dacă nu eternă, al acestor substantive comune, atât de mult visate, pândite, dorite, căutate, iubite, idolatrizate şi chiar sacralizate, culmea, nu de majoritatea femeilo ...