* Ministrul Educației, Daniel David, e în concediu, însă profesorii sindicaliști care au pichetat sediul ministerului din București n-au înțeles subtilitatea vilegiaturistului. Legat de concediu, ministrul a explicat, pentru site-ul Educație Privată: "Era planificat cu familia din primăvară." Asta-i altă subtilitate, din care profesorii nemulțumiți ar trebui să priceapă că, aidoma gospodarului, ministrul își planifică iarna concediul, iar vara se urcă pe sanie, tot din p ...

Cadrele didactice vor „demisia ministrului mincinos”

Vineri, 01 August 2025 19:45 | Publicat în EVENIMENT
Cadrele didactice au participat la a treia zi de pichetări la sediul Ministerului Educației și Cercetării din București. Deși unii erau în concediu, iar alții aveau diferite activități în școli, profesorii au răspuns prezent la inițiativa liderilor de sindicate și au pornit spre București pentru a-l determina pe ministru Daniel David să își dea demisia. Din păcate, nici de această dată profesorii nu au avut parte de un dialog cu cel care ar trebui să le reprezinte interese ...
A doua zi de proteste ale cadrelor didactice din învățământul preuniversitar din țară s-a derulat joi, 31 iulie. Deși zona în care se află sediul Ministerului Educației și Cercetării este una destul de îngustă și aprobarea pentru pichetare a fost pentru doar 150 de persoane, numărul profesorilor care au dorit să-și exprime public nemulțumirile a fost aproape dublu. Protestatarii au cerut la unison demisia lui Daniel David și, pentru a-l convinge să plece, i-au „făcut” ...

Cum îi ţinem acasă pe copiii de 10?

Vineri, 11 Iulie 2025 00:07 | Publicat în EDITORIAL
Afișarea rezultatelor finale ale Evaluării Naționale a adus încă o medie de 10 curat la Galați. Bucurie mare în rândul comunității gălățene, a profesorilor și a noastră a tuturor, căci este o mândrie să vezi atfel de copii. Așadar, dacă inițial, la nivelul întregii țări, erau 75 de medii de 10, acum, după soluționarea contestațiilor, numărul lor a crescut la 85. Nu poate decât să ne bucure numărul mare de elevi performanți, mai ales în contextul actual în care ...
Așa cum era de așteptat, noile reforme propuse de ministrul Daniel David au stârnit îngrijorare și nemulțumire în rândul cadrelor didactice din învățământul gimanzial și liceeal, care se tem că vor rămâne fără locuri de muncă din toamnă. Deși profesorii au făcut numeroase petiții online către șeful lor, solicitându-i acestuia să reflecteze asupra impactului pe care aceste măsuri le vor avea atât asupra cadrelor didactice, cât și a elevilor, Daniel David pare să ...
Câteva zeci de elevi și studenți și-au strigat, marți, 1 iulie, nemulțumirea legată de tăierea și plafonarea burselor, idee susținută de ministrul Educaţiei şi Cercetării, Daniel David. Protestatarii s-au adunat pe espalanada din fața Prefecturii, au scandat lozinci și au fluturat pancarde, cu gândul că mesajul lor va ajunge la conducătorii țării și la ministrul Educaţiei, care va ține cont de doleanțele lor. Aceștia au propus tăierea pensiilor speciale în locul burs ...
Începând cu anul școlar 2025-2026, sistemul de burse școlare din România va suferi o restructurare semnificativă, a anunțat Ministrul Educației, Daniel David, într-un comunicat care marchează debutul celui de-al doilea său mandat. Potrivit noii formule propuse, din cele șase tipuri de burse existente în prezent, vor fi păstrate doar două: bursa socială și bursa de merit. Bursele de excelență pentru olimpici, bursele tehnologice și cele destinate mamelor minore în forma actu ...
Ultima săptămână din anul școlar 2024-2025 s-a desfășurat sub semnul protestelor cadrelor didactice. Așa cum se știe, finalul de an școlar este marcat de o perioadă în care cadrele didactice au foarte multă treabă la clasă, în contextul în care birocrația este foarte stufoasă și pregătirile pentru festivitățile de an școlar sunt în toi. Şi de această dată, cadrele didactice și-au făcut datoria, așa cum şi-o fac în fiecare an, însă au protest față de măsuril ...

Cadrele didactice încheie anul școlar cu proteste

Miercuri, 18 Iunie 2025 14:00 | Publicat în Regional
Anul școlar 2024-2025 se încheie cu protestele cadrelor didactice din toată țara. Miercuri, 18 iunie, perioadă în care sunt în toi activitățile dedicate finalului de an, cadrele didactice au intrat în clase purtând banderole în semn de protest față de noile reglementări propuse de actualul guvern. Una dintre nemulțumirile cadrelor didactice este mărirea normei didactice, susținută cu tărie de ministrul Educaţiei, Daniel David. Atât profesorii, cât și reprezentanții si ...
Ministrul Educației și Cercetării (MEC) din România, Daniel David, a efectuat o vizită oficială în Republica Moldova, în cadrul căreia s-a întâlnit cu ministrul Educației și cercetării, Dan Perciun, și cu ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu. Scopul întâlnirii a fost întărirea parteneriatelor bilaterale în domeniile educației, cercetării și protecției mediului, relatează Mediafax. Discuțiile au vizat sprijinul oferit de România în procesul de aderare a Republicii Mol ...
Pagina 1 din 3