Încet-încet, nemaipomenit de încet, începe să se vadă şi să se audă cum se lasă seara următoare! Seara de duminică, adicătelea! Maria, încă în rochie de nuntă, se uită la mine şi-mi spune că vrea să se îmbrace în rochia „civilă”! Şi zice, ca şi cum n-aş şti, că trebuie să se dezbrace, mai întâi! N-am nimic împotrivă! Şi mai zice, ca şi cum n-aş şti, că nu trebuie să mă holbez când se dezbracă şi se îmbracă! Iarăşi nu am nimic împotrivă! Mă d ...
Tăcere lungă. O oră. Două ore. Trei ore. Apoi, ca şi cum toate au un capăt de început, dar şi de sfârşit, Maria-şi continuă destăinuirea: „Mârlanul nu a stat nici măcar la dezgătirea miresei, aşa de zor îi era să dispară cu banii! Şi toată lumea de la nuntă m-a căinat! Toată lumea din partea mea! Că cei din partea lui ţin cu el! Cică aşa-mi trebuie, dacă mi-i gândul la tine! Că toţi ştiau când şi cum mi-ai cerut mâna! Şi toţi credeau că eu am să mă dau ...
Da...întorc privirea, mă întorc pe tot...nu, n-am năluciri...e Maria, e mireasa! E mireasa nunţii care s-a auzit şi nu se mai aude! E încă în rochia de nuntă! Oare ce caută la ora asta, pe urmele mele, în inima cestei păduri? Oare de ce nu-i în „civil”? Oare l-a părăsit pe haplea-mire? Oare l-a lăsat baltă pe tămâios? Oare a venit după mine să-şi repare greşeala şi să rămânem împreună? Şi oare de ce-i înlăcrămată? Nici n-am curaj s-o întreb! Se opreşte ...
Dumnezeule...tu chiar mi-ai luat noaptea de sub tălpi, din ochi, din suflet şi din gând! Tu chiar ai început să faci dimineaţă! Întunericul se crapă! Se crapă de ziuă, cum zic oamenii zilelor şi nopţilor din totdeauna! Se crapă de lumină în inima pădurii! Dar inima nu se opreşte! Cum să se oprească inima pădurii? Nu poţi, Dumnezeule, să faci una ca asta, să laşi să se crape inima pădurii! Nu poţi, chiar dacă nu am găsit şi nu am tăiat lemne pentru scară! Ce pot s ...
Da...se apropie adâncul pădurii!...Sau poate eu mă apropii de adâncul pădurii! Sau poate nimic nu se apropie, ci toate-s astfel tocmai de Atunci!...Tocmai din Totdeauna!...Şi mie numai mi se pare!...Şi numai am şi nutresc senzaţia netă a ne/mărginirii!...Şi numai simt atracţia irezistibilă a necunoscutului!...Şi numai doresc forţarea limitelor fizice şi sufleteşti în ceastă măreţie liniştită!
Da...se apropie inima pădurii! Mă apropii de inima pădurii! Se aude! I se au ...
Din spate, cam dinspre sud-estul Basarabiei, răsare Luna plină şi rotundă ca o mirare! Pădurea mă întâmpină cu măreţia liniştită a lui Mihail Sadoveanu, a lui Ion Mutelcă, a lui Vasile Cherpedin, a lui Mihail Şolohov, a lui Iisus Christos, a lui Alecu Spulber...şi alţi şi alţi eroi ai Copilăriei, unii ajunşi în cărţi, unii ajunşi în cimitire, unii ajunşi repere/simboluri ale Păcii şi Iubirii, unii ajunşi Nicăieri! De fapt, această pădure seculară e-un fel de mar ...
După jumătate de oră de mers prin grâu, abia sunt la jumătatea distanţei dintre şosea şi pădure! Aşa-i de buclată cărăruia! Faptul că merg, merg şi iar merg...şi parcă nu mai ajung, îmi strecoară-n suflet un fel de stranie senzaţie a inutilităţii, chiar dacă-i frumoasă şi atrăgătoare această cotrobăială prin ne/mărginire! Cred că printr-un asemenea decor a trecut poetul Mircea Dinescu şi a scris una dintre cele mai tulburătoare poezii din literatura universală! ...
De la şosea până la marginea pădurii, cărarea trece prin lanul de grâu. Doamne, ce strâmbă-i cărarea asta! E cotită mult de tot! Oare de ce nu-i dreaptă? Oare ce-o fi fost în mintea celui care a croit-o primul, celor care au bătătorit-o apoi? De ce n-au făcut-o perpendiculară pe codru? Aşa, în loc să mergi doar zece minute în cinci sute de metri, mergi o oră! Dar ce interesantă-i şi ademenitoare-i ceastă şerpuire, ceastă nedreptate a cărării prin lanul de grâu! Pe ş ...
Mâine-i sâmbătă! Şi-i nuntă-n sat! Şi am să trec şi eu pe-acolo! Doar am să trec! N-am timp să stau mai mult! Doar aşa, să văd vro câteva fete-n horă şi-n sârbă! Doar aşa, s-o văd pe Maria cum îi stă-n rochie de mireasă! Şi să-l văd şi pe mire cum se fasoleşte, cum se dă cu aramă pe faţă! Că mi-a suflat-o pe Maria de sub nas! Şi ce tare-am mai plâns când mi-a suflat-o! Şi n-am plâns pe jos! Am plâns în bidoane de plastic! Două am umplut! Să i le arăt M ...
A-nnebunit Ileana de pe coastă! Stă pe coastă de când bărbatu-său a crăpat de rachiu, de când cele cinci odrasle au părăsit-o, de când casa i-a luat foc de la un chiştoc de ţigară! Stă pe coasta mioritică a cătunului Zimbru, exact în partea de nord a Moldovei de sud! Stă într-o casă abandonată, în care nici guzganii şi nici şerpii nu au curaj să poposească, darămite să locuiască! Stă printre bălării mari şi nalte cât casa! Casei...abia i se mai observă ruina u ...
