Bate vântul frunzele pe vale – / unde mai găsesc iubirii taleloc de legănare, loc de joacă,/ să întindă mâinile, să tacă?Îmi aduc aminte...se aude / cum făceam (din clisă) paparude,cum ploua şi ne strigau afară/ flori de câmp şi lemne de vioară!Aşteptam până răsare luna,/ ne dădeam de-a dura totdeauna –răsărea din ochii tăi de fată – / bată-te norocul, să te bată!Greierii cântau la drumul mare,/ hoţii le furau din buzunare –cântecul de greier nu se teme,/ ...
Seara de 20 iunie 2025 va rămâne, probabil, una de referință pentru cenaclu. Poate va fi semnul începutului unui nou capitol, tineri scriitori fiind prezenți pentru prima dată în număr mare, anunțându-și intenția de a lectura propriile creații sau chiar citind, cum a fost cazul Teodorei Maria Balaban, care a debutat, astfel, la „Noduri şi Semne”. Chiar dacă speranțele nu se vor împlini, oricum seara a fost una de excepție, cu trei lecturi (care au devenit patru) consisten ...
Grădinițele din județul Galați s-au reunit în cadrul unui eveniment cultural de amploare, dedicat artei în educația timpurie, intitulat sugestiv "Talente dunărene". Evenimentul, aflat anul acesta la ediția a doua, s-a desfășurat într-un cadru festiv și a reunit zeci de preșcolari talentați, care au oferit publicului momente de neuitat. Micii artiști au impresionat prin dansuri pline de energie, poezii sensibile și cântece interpretate cu dăruire, fiecare prestație fiind apla ...
în noaptea asta omul/ pasăre ține strâns cu aripile, cuvântul/ frig, întuneric, umezeală.../ silabele au nevoie de căldura dată de ciudățenia asta,/ de îmbrățișarea vindecătoare a omului/ pasăre// pe unde mai bântuiți voi, cuvinte magice,/ cărui vrăjitor vă supuneți,/ urechile cărei muze le încălziți,/ dragostea cărui poet o veți reaprinde?// omului/ pasăre i-au înghețat aripile/ o pâclă se așază pe ochii cuvântului/ poezia rătăcește oarbă bocănind cu ba ...
(!) sobor de greieri: substantive negreîntr-un concert candid, atemporal –triumf discret, naiv...iluminaresintactică, liturgică...(halal!) –şi negreşit prilej de contemplarea unui dat cu har simplu şi pur:partea frumoasă a zădărnicieiîn care-ndur, te-ndur şi mă îndur –şi-n care viaţa/moartea se destramămereu, fără CURAJ şi fără TEAMĂ (!) (!) sobor de fluturi: substantive albeîntr-un alai din care mai avemde învăţat să fim fără astâmpărîn timpul scurt al vals ...
Din când în când, stau faţă-n faţă/ cu domnul (marele) Nimicîn care se-nvârteşte Totul,/ bine şi rău şi cald şi frig...şi parcă vrea să-ntrebe Cine-s/ şi Cine-i, să întreb şi eu,însă avem un fel de spaimă/ în centrul sfântului Mereu,şi-un fel de silă ne cuprinde,/ un fel de lene şi regretcă nu mai poate să mă creadă/ şi nu mai pot nici eu să-l cred !!! Din ce în ce mai des, nu-ncepe,/ nu se sfârşeşte...n-are Cum,n-are Aici, n-are Acolo,/ n-are Atunci, n-are ...
Privesc țintă la ușa deschisă/ chem lumina ce trece prin gaura cheii/ să-mi acopere goliciunea,/ ating urma trupului strivit sub povară,/ printre degete, văd drumurile străbătute fără țință.../ îți dau inima, suflete!/ și pașii mei cu plânsul strâns sub talpă,/ îți dau zâmbetul,/ și fața biciuită de cuvinte... ți le dau!/ talanți irosiți pe drumuri fără întoarcere/ le dăruiesc pustiului din mine,/ căci prin pustiire învăț cum să renasc,/ singura cale de a n ...
Mircea Vintilă, Emeric Imre, trupele „Sunt un frate tânăr” şi „Fără Zahăr” vor încheia, cu recitalurile lor, cele trei seri ale Festivalului „Folk la Dunăre” de la Galaţi. Evenimentul, ajuns la cea de-a XI-a ediţie, se va desfăşura în perioada 27-29 iunie 2025, de la ora 20,00, în Grădina de Vară „Leonard”, de pe strada Mihai Bravu nr. 50. Devenit deja tradiţie la Galaţi, Festivalul „Folk la Dunăre” sărbătoreşte, anul acesta, cea de-a XI-a ediţie. Org ...
Odată ce ai fost tăiat de ai tăi/ Viața ta s-a terminat./ Nu mai poți visa la floarea în care puteai deveni,/ La nunta pe care o puteai avea cu o posibilă floare de câmp/ Pe o alee dintr-un cimitir al martirilor.// Nu./ Viața ta s-a terminat/ atunci când sufletul ți-a fost separat de trup/ Cu ajutorul unei foarfece blestemate,/ A unui cuțit fără mâner/ Sau a unei simple mâini/ Care în trecut te-a hrănit,/ Te-a îngrijit/ Și ți-a scos paraziții./ ”Cel mai bun prieten îți ...

Remember. Stephen Crane (1871-1900)

Joi, 05 Iunie 2025 11:30 | Publicat în MAGAZIN
Prozatorul și poetul american Stephen Crane s-a născut pe 1 noiembrie 1871, la Newark, New Jersey. În scrierile sale a evocat, sub semnul unui realism acut, în special lumea interlopă newyorkeză. La 14 ani a scris prima povestire - ''Uncle Jake and the Bell Hande''. A urmat ”Pennington Seminary", apoi  ”Claverack College". A publicat primul său articol, dedicat exploratorului Henry M. Stanley, pentru revista colegiului. S-a transferat, apoi, la Colegiul ”Lafayette” în Easton ş ...
Pagina 1 din 101