Noi numiri în funcţii publice

Sâmbătă, 24 Aprilie 2021 07:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Prin votul secret al consilierilor locali, au fost desemnaţi membrii Comitetului Director al Clubului Sportiv Municipal Galați: Florin Petrişor Andronic, Florin Petru Gasparotti, Toma Ion Dumitrescu şi Ionuţ Răzvan Mocanu. Mandatul lor este de trei ani. De asemenea, tot prin votul consilierilor, a fost numit Iulian Ciupercă în funcţia de membru neexecutiv al Consiliului de administrație al Regiei Autonome Administrația Zonei Libere Galați. Conform datelor noastre, Iulian Ciupercă es ...

Vot privind acordul comercial post-Brexit

Vineri, 23 Aprilie 2021 05:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European (PE) se va pronunţa marţi, 27 aprilie 2021, printr-un vot în plen, asupra acordului comercial post-Brexit, încheiat între Uniunea Europeană şi Marea Britanie, aplicat deja cu titlu provizoriu de la 1 ianuarie. Aplicarea provizorie a tratatului, încheiat în decembrie 2020, urmează să ia sfârşit la 30 aprilie, însă eurodeputaţii au întârziat momentul stabilirii unei date pentru acest vot, în semn de protest faţă de amânarea de către Londra a anumitor co ...
„Având în vedere că foarte multe persoane şi-au exprimat dorinţa că trebuie să existe o legătură între Galaţi şi Brăila pe apă, încercăm! Trebuie să încercăm! Dacă lucrurile vor merge bine, să ştiţi că există şanse, cu ajutorul Primăriei, împreună, să obţinem şi fonduri europene pentru baza materială, şi mă refer la mijloace de transport pe apă”, a declarat Dorian Dumitru, directorul general provizoriu al SC Transurb SA, la şedinţa Consiliului Local. Î ...
După o dezbatere care a durat mai bine de o oră, bugetul municipiului Galați pentru anul 2021 a fost aprobat cu 20 de voturi favorabile, de aleşii locali reuniţi în şedinţă ordinară. În opinia primarului Ionuţ Pucheanu, este cel mai mare buget de investiții pe care Consiliul Local l-a stabilit în ultimii 30 de ani. Un studiu de fezabilitate pentru construcţia unui nou spital municipal se regăseşte printre obiectivele finanţate din acest buget, la propunerea grupului PNL. Conf ...
Un proiect de hotărâre privind aprobarea contractării unor finanţări rambursabile interne va fi supus aprobării Consiliului Local Galaţi. Conform documentelor, este vorba despre 100.000.000 de lei pentru realizarea unor investiţii cu fonduri nerambursabile europene, dar şi de 56.250.000 de lei şi, respectiv, 87.248.226,12 lei pentru refinanţarea datoriei publice locale. Creditele ar urma să fie contractate la Banca de Export Import a României EximBank SA. Aleşii locali sunt convoc ...
Consilierul local PSD Lucian Valeriu Andrei a fost ales viceprimarul municipiului Galaţi cu 15 voturi favorabile, şase voturi „împotrivă” şi patru voturi nule. Contracandidatul social-democratului, consilierul local USR PLUS Daniel Zinica a primit nouă voturi „pentru”, patru voturi „împotrivă” şi 12 voturi nule. „Le mulţumesc colegilor mei pentru votul exprimat. De acum înainte, pe lângă politică o să trebuiască să fac şi politici”, a declarat noul viceprimar. ...

Alegerea celui de-al doilea viceprimar, din nou la vot

Marți, 30 Martie 2021 20:50 | Publicat în EVENIMENT
Un adevărat maraton, cu peste 70 de proiecte de hotărâre pe ordinea de zi, îi aşteaptă miercuri, 31 martie 2021, pe consilierii locali, convocaţi în şedinţă ordinară. Unul dintre cele mai importante proiecte vizează modificarea traseelor de transport public local şi înfiinţarea unor rute noi. Pe ordinea de zi se află alegerea celui de-al doilea viceprimar al municipiului Galaţi, decizie care a picat la vot în şedinţa din luna februarie. Conform datelor noastre, pentru func ...

De ce gălăţenii nu contează

Sâmbătă, 20 Martie 2021 00:00 | Publicat în EDITORIAL
Gălăţenii sunt buni să plătească taxe şi impozite majorate cu cât decide votul majorităţii consilierilor, să stea la cozi la ghişee ca să strângă vrafuri de acte pentru că, nu-i aşa, la noi şi "dosarul electronic" are şină… Ah, desigur, şi să accepte toate hotărârile despre care nu-i întreabă nimeni nimic. Şi despre care află după ce au fost bătute-n cuie de minţile luminate ale administraţiei locale. Care, desigur, ştiu ele ce-i mai bine pentru gălăţeni. ...

Puigdemont rămâne fără imunitate

Miercuri, 10 Martie 2021 02:00 | Publicat în ŞTIRI EXTERNE
Parlamentul European a votat marţi, 9 martie 2021, pentru ridicarea imunităţii a trei eurodeputaţi separatişti catalani, printre care se numără şi fostul lider al regiunii spaniole, Carles Puigdemont, urmăriţi în justiţie de autorităţile spaniole pentru tentativă de secesiune în 2017, transmit agenţiile internaţionale de presă. În favoarea măsurii s-au pronunţat 400 de aleşi, 248 au votat împotrivă şi 45 s-au abţinut, la capătul unui vot secret care a început luni, ...
Societăţile publice de interes local - Transurb, Gospodărire Urbană, Administrația Piețelor Agroalimentare, Industrial Parc şi Zona Liberă - au, începând de miercuri, 24 februarie, administratori provizorii noi, numiţi prin votul secret al aleşilor locali. Foştii membri ai Consiliilor de Administraţie (CA) au demisionat ori au fost revocaţi. Interesant este că unii dintre "demisionari" se regăsesc acum ca administratori provizorii la alte societăţi sau chiar la aceleaşi! Impo ...
Pagina 8 din 76