La ora la care scriu aceste rânduri, ecoul șocului care a însoțit primul tur al alegerilor prezidențiale este departe de a se fi stins. Cu negurii extremismului la orizont, majoritatea celor care au mers duminică la urne au pus ”binele țării” și ”șansa de se întoarce acasă” în mâinile unui personaj care nu a făcut nimic să se șlefuiască, dar care este creditat ca ”salvator” de nație.
Până ieri, mi se părea că sintagme de genul ”am votat pentru o Românie mai bună” sau ”să ne putem întoarce acasă” făceau parte dintr-un registru al limbajului de lemn, adoptat de cei ce nu aveau argumente concrete șă-și justifice o alegere sau alta. Sau o viziune, o așteptare pe care să o lege de candidatul pe care l-ar fi considerat cel mai potrivit. Într-un firesc al logicii, ar însemna ca așteptările exprimate să fie într-o legătură de cauzalitate directă cu alegerea.
Procentele de la sfârșitul zilei au răsturnat, însă, orice principiu și ne îndreaptă spre câteva concluzii, una mai descurajantă decât alta. Ori celor care au ales calea extremistă nu le pasă și cred că un experiment eșuat nu ne-ar fi cu adevărat fatal, ca nație, mai ales în acest context geopolitic. Ori au așteptări nerealiste de la un fel de ”cavaler al apocalipsei” care vine și pârjolește tot cu cavaleria lui de haiduci, stârpind peste noapte sărăcia, corupția și tot greul din țară. Să crezi că va curge lapte la robinet pentru că tu, votantul disperat ai decis să faci o revoluție haotică cu ștampila e ori nebunie, ori inconștiență, ori lipsă crasă de educație.
Calitatea conducătorului reflectă calitatea celor care l-au ales, dar care, în acest caz, au înțeles greșit conceptul de ”a pedepsi prin vot”. Pentru că da, ”aurirea” României duminică este și un rezultat al unei deznădejdi pe care nu suntem educați să o gestionăm și pe care am încercat să o vindecăm luând o doză letală dintr-un medicament al cărui efect putem doar să îl bănuim.
10 milioane de români nu s-au prezentat duminică la urne. Pentru mulți dintre absenți, turul întâi a fost un spectacol, așteptând probabil să se cearnă sita, iar mai apoi să aleagă ”răul cel mai mic”. Pentru aceștia a contat că niciunul dintre candidați nu a avut doza suficientă de credibilitate pentru a-l face pe alegător să spună, suficient argumentat, ”ăsta e cel care ar putea face cumva ca România să fie mai bună”. Și da, aici putem vorbi de o sancțiune justă și pentru partide, și pentru aspiranți.
Meciul încă se joacă, iar peste două săptămâni vom fi în fața unei alegeri cruciale: ori mergem în galerie, să cântăm imnul, ori la peluză, să ne scuipăm semințe în cap.
