Scolioza, o afecţiune larg întâlnită la orice vârstă, poate fi, cu unele excepţii, prevenită. Cu cât este depistată mai devreme, cu atât vindecarea este mai sigură, de aceea părinţii trebuie să fie cu ochii pe copii încă din primii ani, când, statistic, pot apărea primele semne. Cu excepţia câtorva forme de scolioză, cum este cea congenitală, genetică sau asociată altor maladii, boala apare din cauze care pot fi prevenite şi/sau corectate.
Definită ca o deformare permanentă a coloanei vertebrale, scolioza îşi arată semnele prin poziţia bolnavului. Pe măsură ce coloana vertebrală creşte, aceasta împinge umerii şi şoldurile din aliniere. Schimbările pot fi subtile, lipsa de simetrie a posturii apare adesea înainte de momentul în care curba spinală devine vizibilă. Senzaţia de oboseală după perioade lungi de şedere sau de stat în picioare poate indica, de asemenea, scolioza.
Boala este, de obicei, identificată pentru prima oară în timpul controalelor periodice la medicul pediatru, la o examinare de rutină la şcoală sau când un părinte sau un profesor observă o curbură laterală a coloanei vertebrale.
Există mai multe tipuri de scolioză care afectează copiii şi adolescenţii. De departe, cel mai comun tip este scolioza idiopatică. Majoritatea cazurilor de scolioză idiopatica apar între vârsta de 10 ani şi momentul în care copilul este complet dezvoltat. Scolioza idiopatică este clasificată în funcţie de grupul de vârsta, la copii distingându-se trei forme: scolioza infantilă idiopatică (de la naştere, până la trei ani), scolioza juvenilă idiopatică (de la trei ani, la pubertate) şi scolioza adolescentului (după pubertate).
