prin gardul straşnic holburi des cresc şi se ridică
să mai audă păsări, să mai atingă cer –
sunt păsări mai puţine, mai rare şi mai goale,
ceru-i mai sus, mai veşted, mai mic în 2/pi/r !!!
sunt albe, mov şi-albastre – buimace şi naive,
s-agaţă printre fiare, printre târtani şi praf,
tuşesc, îşi plâng pe rochii – surd, împrejurul cântă
la disperatometru, la disperatograf !!!
tot jurul dă din coadă, hulpav, bate din palme,
slăveşte prăbuşirea, cruzimea, face haz
şi smulge şi striveşte aceste rochii sfinte,
şi-şi hârcâie-ascuţişuri pe tot ce-a mai rămas !!!
cum lasă cel din ceruri această-nvolburare
să rupă şi s-azvârle frumosul, simplul?...cum
îngăduie vârtejul, vertijul?...cum să ierte
barbari sfărmând splendoare la margine de drum ???
cum să nu-şi piardă susul din arie când vede
atâtea dezacorduri...şi hoarde bând mister,
mâncând porunci? – sunt gata să plec sub arătură
şi să-mi des crească holburi prin ochi, până la cer !!!
ULTIMUL EPISOD [balada surdului din jur] Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
