(!) mărturisesc: nu are rost să mai aştept
când veşnicia stă cu mâinile pe piept
ş-ascultă cântul cel de dus/ acolo, jos...acolo, sus...
unde nu-i nimeni prost, urât, frumos, deştept (!)
(!) n-am mai văzut de mult atâţi nemuritori
înlăcrămaţi...şi doar de mii şi mii de ori
am tot murit ş-am tot plecat/ (ne)hotărât, (ne)vinovat...
şi m-am întors şi am trăit adeseori (!)
(!) am fost cicoare, mierlă, piatră, lup şi tei,
verb şi adverb şi aoleu şi alelei...
ş-am fost zbor, melc, pegas, trifoi/ şi înainte şi-napoi
şi matostat pentru gherdane la femei (!)
(!) am fost nimic, am fost şi tot, am fost...am fost –
în veşnicia-nţepenită – preţ de cost,
în veşnicia care-acum/ e praf şi pulbere şi scrum –
nemuritorii ştiu s-o plângă pe de rost (!)
Din colecţia „Cele mai frumoase poezii rămase tablou” UNDE nu-i NIMENI (oniric vals) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
