!!! când m-ai strigat, ne/vinovato - parcă ieri-i -
eram la capătul sintactic al căderii
şi aşteptam de mult, de mult ceastă strigare,
ca (pe)-un îndemn demonic la continuare,
ca (pe)-un triumf trufaş al visului de unde
am învăţat că VEŞNICIA se ascunde
şi hohoteşte senzual într-o secundă
indiferentă, păcătoasă şi MĂRUNTĂ !!!
!!! acuma sunt aici, în capătul din care
nu mai începe o cădere următoare,
unde tu stai foarte cu/minte şi-nţeleaptă
şi n-ai curaj să spui ce nu mă mai aşteaptă,
nu râzi, nu plângi, eşti o sirenă resemnată,
soră a COBEI prinse-n corbul NICIODATĂ -
văd - morfologic - ce a fost ne/vrere VIE
şi ştiu - de tot - ce (NU) va fi să (NU) mai FIE !!!
Din colecția "Cele mai clare poezii rămase tablou" Sintactic și Morfologic Ecou (la mormântul lui Neculai Pavăl - Țărnă Ușoară!) Scris de Ion Zimbru
