La umbra dulce a cireşului amar

Evaluaţi acest articol
(0 voturi)

 

(cu poetul Ioanid Romanescu - 16 ani de la moarte)
Din colecţia "Cele mai frumoase poezii despre Lumină"

cât mai am timp, cât mă mai ţine biata mură,
cât I de sus nu vrea să spună (încă) nu,
cât I de jos doarme încet, sub arătură…
mâine mă duc să mă descânte doamna Lu!
 
în lipsa ei, toate uitările-mi par scurte
şi tot mai lungi toate secundele îmi par…
mă duc să-mi dea cântec de pasăre şi turte,
la umbra dulce a cireşului amar!
 
în lipsa ei, poeţii pleacă-n depărtare
(o depărtare fără capăt, fără timp…)…
eu n-am, tu n-ai…frumoasa Lu încă mai are
şi dă şi gratis, şi degeaba, şi la schimb!
 
mai pot să zbor, chiar de mi-s aripile frânte
(ea stă aproape, la un pas de ochii mei)…
mâine mă duc la doamna Lu să mă descânte
şi să mă-nveţe rostul somnului sub tei!

Citit 10726 ori Ultima modificare Luni, 30 Noiembrie -0001 02:00

Nu se mai pot comenta articolele mai vechi de 30 zile.