Vine la mine sfântul din perete,
şontâc-şontâc...de când l-aştept să vină,
e mai flămând, mai scund...aşa îmi pare...
şi cina-mi pare tristă şi puţină!
Tristă, puţină şi aproape seacă...
a fost o cină foarte căutată
de trădători, de lacomi şi de cine
poftea plâns, bârfă, sânge, ură, sfadă!
Îi zic să se aşeze lângă mine,
să-şi moaie-n blidul meu firimitura
care-a venit, la începutul lumii,
din baierele cerului, de-a dura!
Cu ochii plini de pace şi iubire,
scrutează fruntea mea măruntă, goală...
şi blidul meu începe să se umple...
miroase a catedră şi a şcoală,
miroase-a duh şi a învăţătură,
a scâncete şi-a (s)cântece-n cuibare,
a grâu, a deal, a dor, a mătăciune...
a tot ce vrea să aibă fiecare!...
Cobor din vis...dar sfântul nu se vede...
(nici iuda)...şi ce masă-mbelşugată...
şontâc-şontâc, îl strig să mai rămână,
să nu se mai înalţe niciodată!
Şi blidul meu începe să se umple (dincoace şi dincolo de perete) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
