Hai să-ţi arăt pe coastă o minune...
să vezi şi să nu-ţi pară că-i minciună:
sunt nişte cai necunoscuţi, de-ai noştri,
şi pasc frumos, cu lună, fără lună!
Şi pasc mereu, cu soare, fără soare,
şi mult, când nu-s plecaţi în depărtare,
să ducă şi s-aducă libertate,
regi şi regine şi descălecare!
Pasc şi prufnesc, adeseori, spre zare...
(cu ochii mari şi negri şi-n tăcere)...
unde-au făcut şi-au desfăcut istorii
şi multe alte puncte de vedere!
Pasc şi stârnesc în jur apropiere,
pace, respect, nobleţe şi iubire...
pasc printre lacrimi, sunt puţini, îţi vine
să-i iei acasă, ca pe-o amintire!
Pasc şi sfârşesc de lupi, de abatoare,
de lovituri... (eroi fără morminte)...
hai să-ţi arăt pe coastă o minune,
uită-te bine şi să iei aminte:
lasă-i să pască... pasc până la moarte,
dar nu au saţ, sunt nesătui din fire...
când ceşti pegaşi s-or sătura de iarbă,
atuncea să te saturi de iubire!
Blestemul cailor puţini (pastel pe coastă, pentru Emil Ioiţescu, la mulţi ani!) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
