Cică se duce să seducă şi s-aducă
(la începuturi) ce s-a dus!...ce a rămas,
din ce a fost, im/pur în pururi?...(Stradivarius,
cică e viu şi dă-(n) acorduri...ceas de ceas!)...
Cică-i sătul de lutieri fără ureche
şi care pun lemn de vioare-n limbi de foc,
apoi (cu lene-n carotide şi-n aorte)
cică-s maeştri...dar n-au timp, şi n-au noroc!
Cică-ntr-o seară...(la un fel de-aceeaşi Cină)...
s-au strâns (aşa) ceşti mulţi săriţi otrăvitori,
au condamnat (toate vioarele) la moarte,
şi-au chefuit, şi au mâncat privighetori!
Cică se duce să sfărâme Turnul Cesta
cu părăsiţi (uitaţi, lăsaţi) de-un Creator,
şi să dea foc Babiloniei...(cu "b" mare!)...
prea-i zgripţuroaică! prea-i stăpâna tuturor!...
Cică se duce să seducă şi s-aducă
înţelepciuni transcendentale-n dar, la toţi...!...
Şi-atunci să vezi cât-armonie, cât de multe
roţi de noroc, roţi de olar şi alte roţi!
Din colecţia "Poezii rămase tablou" Cică se duce (despre roţi) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
