Din locul în care mă aflu în fiecare secundă
văd cel mai bine cum se apropie
şi cum se înfăşoară funia de par
şi laţul de gât,
cum se opreşte şi îngheaţă sângele în dropie,
cum calea laptelui stă-n echilibru precar
şi cum tot Unu (se) face urât,
din ce în ce mai urât...
de parcă privirea nu a fost niciodată rotundă:
vezi cum animalul îşi devoră părinţii şi puii,
cum cubul seduce şi ronţăie sfere,
cum inima pâlpâie pe linii moarte
şi încetează lângă
domnul care vorbeşte despre pompe frumos
şi foarte frumos începe să plângă,
din ce în ce mai frumos,
şi cum tot Unu fuge cu frica în spate?...
Uite ce fericiţi sunt cei săraci cu (văz)duhul!
Cum? (uite!) Scris de Ion Zimbru
