Două călimări albastre (despre ochii lui Tata)

Scris de Ion Zimbru

Vineri, 18 Iulie 2014 00:00

Moto:
"Am să rămân acelaşi până când/ ce e al meu va fi numai al meu.../ (jocul e trist şi zarul e rotund).../ Ce ochi albaştri are Dumnezeu!" (Iolanda Cremene)
 
Vino să-mi citeşti în steauă.../ e din ce în ce mai chioară,
e din ce în ce mai surdă,/ e mai singură-n sfârşit...
Pân-acum s-a dat de-a dura,/ a durat peste măsură
şi m-a tot (s)clipit (pe boltă)/ orbitor şi necitit!...
 
E o perpendiculară/ prin adâncuri şi înalturi
definite fără capăt,/ într-un gol nenumărat...
Printre strâmbe, printre drepte-i/ a-ntunericului miră,
e o steauă manuscrisă/ pe murdar şi pe curat!
 
Spun să vii măcar o noapte,/ spun că am să fiu Acolo
şi-am să stau cu (supra)faţa/ şi cu scrisul spre pământ...
Am lumină mai puţină/ şi nu vreau să-ţi strici privirea
pentr-un bob de veci scos (zilnic)/ din cerneala unui sfânt!
 
Unui sfânt cu ochi albaştri:/ două călimări plecate
să se umple înc-o dată/ şi să vină înc-o dată...
Vino să-mi citeşti în steauă.../ doar aşa-i durează clipa
şi (s)clipeşte peste ţărna (firea)/ ta nenumărată!