O strig adeseori... poate m-aude...
o strig încet, din ce în ce mai stins...
sunt poamă coaptă printre poame crude,
închin cuvântul, mă declar învins!
Ce rost mai are... când se face seară
şi cuibul ei rămâne trist şi gol,
când clopotul vecerniei pogoară
vremea şi timpul marelui obol?!
Când ştiu că nu-i nici vorbă de-ndurare
în ceastă judecată pentru tot,
când văd că orice fel de aşteptare
în rugă nu dă-n mugure şi-n rod,
iar semnul crucii parcă nu mai bate
până la cel judecător de sus,
fiindcă nu-s cu mâinile curate
şi sunt naiv, proscris şi îndeajuns...
mă cotropeşte-un fel de lungă noapte
şi-un fel de resemnare, dinadins:
sunt poamă crudă printre poame coapte,
închin cuvântul, mă declar învins!
Strigăt în pustiu (sfârşitul ucigaşului de păsări) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
