Am astă clipă...o păstrez întruna,
ca pe-un secret curat, ca pe-un odor...
(e prima...celelalte sunt murdare...)...
s-o am atuncea, când va fi să mor!
Am astă clipă...o ascund în suflet...
numai acolo-i locul cel mai sfânt...
în rest, e destrămare şi minciună,
timp sfărâmat şi steauă fumegând!
Am astă clipă...clipa cea mai lungă
şi grea printre devreme şi târziu
şi printre minus/plus...ultima clipă...
s-o am atuncea, când va fi să fiu!...
Vezi ce frumos vibrează infinitul
când se aude simplu, printre vii:
trăieşte-ţi clipa vieţii şi a morţii,
nu-ţi pierde rostul lor...fără să-l ştii?!
Din colecţia „Poezii rămase tablou” Clipa cea mai lungă (pentru Maricel Costache...în ziuă aniversară)) Scris de Ion Zimbru
Mai multe din această categorie:
