Unde nu-i nimeni (oniric vals)

Scris de Ion Zimbru

mărturisesc: nu are rost să mai aştept
când veşnicia stă cu mâinile pe piept
ş-ascultă cântul cel de dus/ acolo, jos... acolo, sus...
unde nu-i nimeni prost, urât, frumos, deştept!

n-am mai văzut de mult atâţi nemuritori
înlăcrămaţi... şi doar de mii şi mii de ori
am tot murit ş-am tot plecat/ (ne)hotărât, (ne)vinovat...
şi m-am întors şi am trăit adeseori!

am fost cicoare, mierlă, piatră, lup şi tei,
verb şi adverb şi aoleu şi alelei...
ş-am fost şi zbor şi melc şi joi/ şi înainte şi-napoi
şi matostat pentru gherdane la femei!

am fost nimic, am fost şi tot, am fost... am fost
(în veşnicia-nţepenită) preţ de cost,
în veşnicia care-(acum)/ e praf şi pulbere şi scrum...
nemuritorii ştiu s-o plângă pe de rost!