UTILE

UTILE (2608)

Categoriile copii

PUBLICITATE

PUBLICITATE (4)

 


 

MICA PUBLICITATE

 


 

Viaţa liberă este singurul cotidian gălăţean auditat de BRAT - Biroul Român de Audit al Tirajelor şi unul dintre puţinele publicaţii incluse în Studiul Naţional de Audienţă realizat de Departamentul pentru Studii de Audienţă din cadrul BRAT.

Viaţa liberă are 6 ediţii săptămânal (de luni până sâmbătă) tipărite în format tabloid, cu o medie de 24 de pagini zilnic (integral în policromie) şi cuprinde următoarele secţiuni: eveniment local, naţional şi internaţional, ştiri economice şi financiare, sănătate, editoriale şi opinii, divertisment, sport, anunţuri de mică şi mare publicitate.
                                   În fiecare vineri, împreuna cu Viaţa liberă se distribuie suplimentul Weekend Magazin.

 

Biroul Român de Audit al Tirajelor (BRAT), al cărui membru fondator este şi societatea care editează Viaţa liberă, Trustul de  Presă Dunărea  de Jos S.A., este un organism constituit în scopul verificării independente şi obiective a cifrelor de difuzare ale diverselor produse media în funcţie de criterii convenţionale, standardizate la nivel naţional. În cadrul BRAT funcţionează Departamentul pentru Studii de Audienţă (DSA) care realizează studii de audienţă pentru presa scrisă.



Studiul Naţional de Audienţă
 (SNA) oferă informaţii despre: presa scrisă, TV, radio în ceea ce priveşte impactul mediatic al mass-media şi este necesar în vederea realizării unui media-plan eficient şi pentru întocmirea unei strategii de vânzări documentate şi convingătoare.

Conform ultimului certificat de audit, aferent perioadei aprilie 2015 - martie 2016, tirajul mediu zilnic a fost de 4.809 de exemplare. Rezultatele furnizate de Studiul Naţional de Audienţă, măsurate în perioada februarie 2016 - noiembrie 2017, Viaţa liberă are o audienţă extinsă de 40.000 de cititori per apariţie.

 

 

 

Ediţia on-line a Vieţii libere este prima publicaţie a unui ziar electronic din Galaţi (1997). Platforma electronică a suferit permanent up-grade-uri pentru a fi în acord cu cerinţele cititorilor noştri. La finele anului trecut am introdus cu success platforma pentru mobil, disponibilă, deocamdată, pentru dispozitivele cu Android. Valorile de audienţă, certificate permanent de măsurările Google Analytics şi trafic.ro în mediul on-line sunt în continuă creştere. Potrivit datelor oferite de către trafic.ro, în februarie 2018, www.viata-libera.ro înregistra o medie de aproximativ 110.000 de vizitatori unici pe săptămână şi peste 400.000 de afişări, pentru acelaşi interval de timp.

 www.viata-libera.ro este un reper şi pentru comunitatea româna şi în special pentru gălăţenii din afara ţării - aproximativ 15 % dintre vizitatori sunt români stabiliţi, aflaţi la studii sau la muncă în Italia, Spania, SUA, Anglia, Canada etc.


Informatiile prezentate mai sus au rolul de a stabili o relatie corecta si obiectiva cu dumneavoastra. Este important sa stiti cui va adresati, care este publicul nostru (al dumneavoastra, în cele din urma) si care este pozitia pe piata a Vietii libere. Aceasta prezentare are rolul de a sublinia înca odata faptul ca investitia în parteneriatul cu Viata libera este profitabila si profesionista.

Apăsaţi aici pentru a descărca media kit-ul 2021 în format Adobe PDF. 


Cititorii nostri sunt potentialii dumneavoastra clienti, iar nevoii permanente de promovare a unei afaceri, Viata libera îi va raspunde întotdeauna cu promptitudine si transparenta.

 

Oferta de mica publicitate prin SMS (anunturile dumneavoastra le puteti transmite prin SMS) în editia tiparita
Apasati aici pentru a vizualiza oferta de publicitate pe site.


 

Vezi articole ...
1.ORGANIZATORUL ŞI REGULAMENTUL 1.1 ORGANIZATORUL concursului "Viaţa liberă îţi dă un Ford cu 25 de lei!" este TRUSTUL DE PRESĂ „DUNĂREA DE JOS” SA, cu sediul în Galaţi, str. Domnească nr. 68, înregistrată la Registrul Comerţului sub nr. J17/426/1991, reprezentată prin director general – ing. Cristina Cocu, numită în cele…

Suflet de artist neînţeles

Scris de Marți, 19 Martie 2013

Huiduielile pe care le-a încasat primarul de la pensionari la sfârşitul săptămânii trecute nu cred că l-au marcat prea mult. Cu siguranţă şi-a spus în sinea sa că ce face nu e rău, ci doar poporul e prea îngust la minte să-l priceapă. Şi a trecut mai departe ca un…
Unii muncesc la stat exact cum se aude. Doar că felul în care şeful inspecţiei muncii stă lipit de birou face şi munca altora în zadar. Pe degeaba, mai precis. Acum 12 ani năvăleau în redacţie noastră aproape 70 de inşi supăraţi nevoie mare că patronul nu le plătea nopţile,…
Ieri a fost o zi de mare evoluţie spirituală pentru România. De pe urma timbrului de mediu impus de Rovana Pb, ţara noastră se va alege cu peste un milion de colecţionari. Şi nu de timbre! Deja, din 2007 până acum, autoturismele cu vârsta mai mică de doi ani au…

Caricatura 16-17 martie 2013

Scris de Sâmbătă, 16 Martie 2013

Nu ştiu cine ar putea fi surprins că, în urma auditului din Primărie, Marius Stan nu ne poate spune nimic. La cum arată cheltuielile din teren pentru cei ce au ochi să vadă nu să se lase orbiţi, surprinzător ar fi să ne poată spune. În programul ISPA, s-au cheltuit…

Caricatura 15 martie 2013

Scris de Vineri, 15 Martie 2013

Curcan cu efect întârziat

Scris de Joi, 14 Martie 2013

În sfârşit s-au prins şi proştii ăştia de străini că au fost infestaţi. Ce fundamentalişti strecuraţi printre studenţii de la cursurile de pilotaj ale americanilor, ce spioance strecurate în paturi de miniştri englezi desfrânaţi sau gaze naturale livrate cu ameţeli kaghebiste vesticilor? Curcanul românesc, bine prăjit în toate alifiile din…
Pagina 167 din 187