Într-o perioadă în care contorsiunile politice şi financiare prin care trece Uniunea Europeană o face mai puţin atractivă ca în vremurile în care îşi dorea să devină prima economie a lumii, Bruxelles-ul îşi întoarce din nou faţa către Ankara. Se vorbeşte acum de o „Agendă Pozitivă” menită să relanseze negocierile pe tema aderării Turciei la UE. Comisarul pentru Extindere, Stefan Fule, a pomenit despre încercarea de depăşirea „stagnării şi frustrărilor”, dar mulţi dintre cetăţenii turci îşi pun întrebarea dacă au, într-adevăr, atâta nevoie de UE. Această idee este alimentată şi de noile mentalităţi politice, sociale, cu tentă islamică din ce în ce mai pronunţată care reuşesc să se impună pe zi ce trece tot mai mult. Negocierile de aderare la UE erau, pe undeva, o garanţie că Turcia va continua un proces de modernizare şi reformă, dar de câţiva ani negocierile bat pasul pe loc. Din 2005 şi până în prezent, din cele 35 de capitole de negociere, doar unul singur, referitor la ştiinţă şi cercetare, a fost închis, în timp ce alte 18 sunt pur şi simplu blocate din cauza nerecunoaşterii Ciprului sau a unor diferende diplomatice cu alte ţări europene. „Agenda Pozitivă” este, pe undeva, o soluţie de compromis ce permite, din punct de vedere tehnic, negocierea unor capitole din Tratatul de Aderare, fără însă ca ele să fie în mod oficial deschise. Ideea ar fi ca, atunci când barierele diplomatice vor fi depăşite, avansul negocierilor oficiale să înainteze cu mai multă rapiditate graţie unor etape deja parcurse de diverse „grupe de lucru” în cadrul „Agendei Pozitive”. Soluţia găsită este una destul de ingenioasă, însă în acelaşi timp ascunde o serie de riscuri. Pe de o parte, prin acest sistem de consultare şi colaborare este menţinut interesul şi speranţa Turciei de a adera într-o zi la Uniunea Europeană şi de a nu părăsi acest obiectiv. Pe de altă parte, acest sistem de negociere paralel pune sub semnul întrebării actul politic al deschiderii oficiale într-un capitol de negociere. De obicei, deschiderea unui capitol de negociere este legat de atingerea unor standarde care să garanteze că, pe viitor, va exista o compatibilitate între sistemul Uniunii Europene şi sistemul politic, social, economic al statului candidat. „Agenda Pozitivă” trece peste acest prag minimal, iar acest lucru poate fi privit ca o renunţare din partea UE la anumite valori. Culmea, acest lucru nu înseamnă că barierele iniţiale vor fi depăşite. Ele vor rămâne doar ascunse, o nouă slăbiciune într-un sistem ce are deja destule fisuri.
