VIAŢĂ SĂNĂTOASA - Viaţa Liberă Galaţi

Condimentele iuţi şi efectele lor tămăduitoare

Scris de Marți, 15 Ianuarie 2013
Au trecut sărbătorile de iarnă şi odată cu ele mesele cu mâncăruri grele, bazate în cea mai mare parte pe carne. Oricât ar fi de gustoasă, carnea aduce în organism un mare aport de toxine şi se digeră greu, ceea ce are un efect nu tocmai sănătos asupra organismului. De…

Frumuseţea stă în mâinile tale. Prepară-ţi singură masca de faţă

Scris de Vineri, 11 Ianuarie 2013
Obţine o piele foarte hidratată folosind următoarele reţete simple şi ieftine pentru sezonul rece. Încearcă masca de faţă adecvată nevoilor tenului tău şi prepar-o la tine acasă. Căpşuni pentru micşorarea porilor Porii mari îţi pot da dureri de cap. Dacă eşti pregătită să reduci efectul vizual, este momentul să vorbim…

Ţine respiraţia urât mirositoare la distanţă!

Scris de Sâmbătă, 01 Decembrie 2012
Potrivit medicilor stomatologi, în aproximativ 85 la sută dintre cazuri respiraţia urât mirositoare este provocată de problemele gingivale cauzate de bacterii. Astfel, o simplă vizită la medic ar putea rezolva destul de uşor aceste inconveniente. Respiraţia urât mirositoare, numită halitoză, mai poate fi provocate şi de unele afecţiuni digestive. În…

Iată care sunt cele mai indicate alimente în Postul Crăciunlui!

Scris de Luni, 19 Noiembrie 2012
Timp de 40 de zile, creştinii care vor să ţină postul Crăciunului vor tăia de pe lista meniurilor alimentele „de dulce” precum carnea, laptele si ouăle. Pentru ei există însă multe dezlegări la peşte, ulei şi vin, ceea ce face mult mai uşor de parcurs această perioadă de purificare spirituală…

Institutul Cantacuzino ar putea relua producţia de vaccinuri

Scris de Marți, 30 Octombrie 2012
„Memorandumul privind reluarea producţiei de vaccinuri la Institutul Cantacuzino va fi prezentat, săptămâna aceasta, în şedinţa de Guvern”, a declarat Raed Arafat, subsecretar de stat în Ministerul Sănătăţii, citat de Agerpres. În momentul de faţă, Ministerul Sănătăţii nu mai produce vaccinuri şi e nevoit să achiziţioneze dozele din import la…

Antibiotice naturale: Propolisul distruge microbii

Scris de Joi, 25 Octombrie 2012
Propolisul este un produs al stupului considerat unul dintre „antibioticele” naturale cele mai rapide şi eficiente care stimulează puternic sistemul imun. Propolisul are efecte antiseptice, antibiotice, antifungice şi antivirale. Se administrează sub formă de tinctură de propolis, care e la îndemâna tuturor sau încorporat în diferite tincturi compuse, siropuri sau…

Echinaceea te scapă de infecţii

Scris de Joi, 25 Octombrie 2012
Echinaceea, una dintre cele mai eficiente plante care ajută la creşterea capacităţii de apărare a organismului, este recomandată în infecţii acute şi cronice ale căilor respiratorii. Doza se ia în funcţie de vârstă şi afecţiune, perioada de administrare fiind de până la 30 zile, cu pauză. Echinaceea trebuie evitată de…

Cum te poţi îngrăşa într-un mod sănătos

Scris de Duminică, 21 Octombrie 2012
„În timpul facultăţii, aveam o problemă: eram prea slabă. Cei din jur, şi în special prietenele mele, păreau să mă invidieză pentru asta. Invidia se transforma, însă, într-o antipatie cu greu ascunsă atunci când mă plângeam că  am o problemă, că nu îmi doresc să arăt aşa şi că aş…

Cele mai comune mituri despre sex şi sănătatea sexuală

Scris de Sâmbătă, 13 Octombrie 2012
Cei mai mulţi dintre noi ştim că cel mai potrivit loc pentru a obţine informaţii pertinente şi sigure despre viaţa sexuală este cabinetul unui medic specialist. Totuşi, din diverse motive, care pot varia de la lipsa banilor, până la comoditate sau prejudecâţi, foarte puţini ajungem într-un astfel de cabinet. În…

Energizantele, un adevărat pericol

Scris de Joi, 11 Octombrie 2012
Din cauza cantităţilor foarte mari de zahăr şi de cofeină pe care le conţin, energizantele sunt un pericol iminent pentru oricine le consumă. Dacă sunt băute cu regularitate, aceste băuturi pot declanşa afecţiuni grave sau chiar deces. Medicul Hans-Peter Kubis, expert în nutriţie, atrage atenţia asupra efectelor pe care consumul…

Paracetamolul şi ibuprofenul pot fi periculoase pentru auz

Scris de Marți, 18 Septembrie 2012
Femeile care obişnuiesc să ia constant paracetamol şi ibuprofen riscă să îşi piardă auzul. Descoperirea a fost făcută de cercetătorii de la Women's Hospital din Boston, Massachusetts. Cele două analgezice pot fi cumpărate din orice farmacie fără prescripţie medicală. Preţul accesibil contribuie şi el la vânzările mari.Studiul, efectuat timp de…

Vei care sunte cele mai des întâlnite simptome ale cancerului pe care tinzi să le ignori

Scris de Joi, 06 Septembrie 2012
Analize şi teste specifice precum testarea Papanicolau sau colonoscopia au o importanţă crucială în depistarea timpurie a cancerului. Totuşi, la fel de importante sunt şi semnalele pe care ni le dă propriul nostru organism atunci când ceva nu este în regulă. Chiar dacă multe dintre aceste semnale sunt specifice şi…

Usturoiul şi ceapa, adevărate farmacii în miniatură

Scris de Joi, 06 Septembrie 2012
Consumate de cel puţin trei sau patru ori pe săptămână, ceapa şi usturoiul sunt deosebit de utile în prevenirea sau diminuarea simptomelor multor afecţiuni. Ştiinţa modernă, pe baza analizelor de laborator, vine şi confirmă, încă o dată, ceea ce medicina naturistă a observat pe parcursul mai multor milenii. Usturoiul este…

Tratamentul personalizat al cancerului creşte speranţa de viaţă

Scris de Miercuri, 05 Septembrie 2012
Pentru pacienţii români care au primit cruntul diagnostic de cancer, oportunităţile terapeutice de la noi din ţară sunt de multe ori limitate şi depăşite. Aşa cum a atras atenţia ministrul Sănătăţii, la începutul lunii august, radioterapia, spre exemplu, este folosită într-un număr mult mai mic de cazuri decât ar fi…

Ţigara electronică îmbolnăveşte plămânii

Scris de Marți, 04 Septembrie 2012
Văzută de mulţi fumători ca o alternativă sănătoasă la clasica ţigară pe bază de tutun, ţigara electronică este toxică pentru plămâni. Afirmaţia a fost făcută de un grup de oameni de ştiinţă de la Universitatea din Atena, Grecia, în cadrul Congresului Anual al Societăţii Europene de Boli respiratorii, desfăşurat pe…

Ce legătură este între forma legumelor şi anumite organe ale corpului

Scris de Joi, 30 August 2012
Forma unor fructe şi legume trimite deseori cu gândul la anumite organe ale corpului. O simplă coincidenţă, imaginaţie vizuală sau, pur şi simplu, tendinţa unora de a găsi similitudini între lucruri care aparent nu au nicio legătură, am putea spune. Totuşi, oamenii de ştiinţă americani au descoperit că legătura dintre…

Cum scăpăm de aftele bucale fără pastile

Scris de Marți, 28 August 2012
Cei care au suferit de afte bucale ştiu cât de supărătoare pot fi aceste mici băşicuţe pline cu lichid. Chiar şi după spargere, locul aftelor este luat de ulceraţii, care produc mâncărimi şi o durere sâcâitoare. Chiar dacă primul impuls pe care îl avem este să ne ducem la farmacie…

Cum ne antrenăm ochii împotriva oboselii

Scris de Joi, 23 August 2012
Petrecerea a cel puţin opt ore pe zi în faţa calculatorului sau a televizorului poate avea unele efecte nedorite asupra dispoziţiei nostre. Perpetuate în timp, asemenea obiceiuri ne influenţează însă şi starea de sănătate. Supunerea ochilor unui efort prelungit duce la dureri de cap, vedere înceţoşată, senzaţii de arsură sau…

Aspirina poate preveni apariţia cancerului

Scris de Joi, 16 August 2012
Aspirina şi alte medicamente antiinflamatoare nesteroidiene reduc simţitor riscul de apariţie a cancerului. Numeroasele studii efectuate pentru verificarea acestei ipoteze au ajuns la concluzii similare. Vizate în special sunt tumorile maligne care au legătură cu aparatul digestiv. Mai mult, studiile au infirmat ipoteza potrivit căreia consumul zilnic de aspirină poate…

Oul - aliment controversat

Scris de Miercuri, 08 August 2012
Odinioară "demonizate" pentru că ar fi fost rele pentru inimă, ouăle şi-au recâştigat titlul de aliment sănătos în ultimii ani, pe măsură ce studii au stabilit că nu numai că sunt bune pentru muşchiul cardiac, ci şi pentru pierderea kilogramelor în plus, informează dailymail.co.uk. Însă, recent, cercetătorii canadieni au publicat…

Acarienii, duşmanii din aşternuturile noastre

Scris de Marți, 31 Iulie 2012
Deşi nu îi putem vedea cu ochiul liber, acarienii sunt animale parazite care pot provoca o serie largă de boli. Cele mai des întâlnite afecţiuni provocate de aceste fiinţe minuscule sunt alergia la praf, astmul, conjunctivitele şi dermatitele. În marea majoritate a cazurilor, acarienii se găsesc în lenjeria de pat…

Delicii cu puţine calorii pentru zilele de vară

Scris de Miercuri, 25 Iulie 2012
Pe tot parcursul verii, din cauza temperaturilor ridicate, medicii recomandă ca alimentaţia noastră să fie bogată în fructe şi legume şi cât mai săracă în grăsimi, dulciuri şi alte tipuri de alimente care pun un stres suplimentar asupra organismului. Totuşi, pentru cei care nu sunt adepţii unor diete stricte, nutriţioniştii…

Vezi aici medicamentele uzuale care ne dăunează

Scris de Joi, 19 Iulie 2012
Supradozele afectează stomacul și ficatul * Unele substanţe pot da dependență De foarte multe ori, luăm medicamentele banale fără să ne gândim că ar putea fi periculoase. Situația însă nu e chiar atât de simplă, pentru că acestea au efecte secundare ca orice alt medicament, iar supradozele pot fi letale.…

Consumaţi lichide şi evitaţi expunerile prelungite la soare

Scris de Miercuri, 13 Iunie 2012
Ministerul Sănătăţii (MS) recomandă populaţiei ca în zilele caniculare să evite expunerea prelungită la soare între orele 11.00 şi 18.00 şi să consume zilnic, la fiecare 20 de minute, câte un pahar cu apă, chiar dacă nu există senzaţia de sete. "În perioadele de caniculă este recomandat consumul zilnic de…
Pagina 4 din 6

Scena lirică, în doliu. A încetat din viaţă una dintre gălăţencele care au uimit lumea

Soprana Ileana Cotrubaș, una dintre cele mai importante voci românești ale secolului XX și un reper ...

Dronă maritimă distrusă de un F-16 românesc în apropierea platformei Neptun Alpha

O dronă maritimă de mici dimensiuni a fost distrusă joi, 20 august, de un avion F-16 al Forțelor Aer ...

„Culorile verii”, în acorduri de pian. Vernisaj la Muzeul Spiritualităţii Creştine

Muzeul Istoriei, Culturii și Spiritualității Creștine de la Dunărea de Jos anunţă o nouă expoziţie t ...

Doi gălățeni au ajuns după gratii. Unul era condamnat în România, celălalt era căutat în Italia

Doi bărbați din județul Galați au ajuns după gratii, după ce pe numele lor au fost emise mandate de ...

Arşiţa se intensifică, dar Galaţiul rămâne sub Cod galben de caniculă

Deşi valul de căldură se intensifică, ne putem considera norocoşi că rămânem încă o zi sub Cod galbe ...

Dosar penal pentru conducerea fără permis a unui moped neînmatriculat

Un adolescent de 17 ani din Bălăbănești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins de oamenii legi ...

MOL România, primele două benzinării pe Autostrada Moldovei

MOL România Petroleum Products SRL a fost desemnat câștigătorul pentru concesionarea primelor două b ...

Pentru binele pacienților | Condiții moderne, sigure și primitoare pentru bolnavii cu boli neuropsihice grave de la Unitatea Medico-Socială de la Gănești

„După amplul proiect prin care am reabilitat și modernizat pavilioanele Unității Medico-Sociale Găne ...

Pozele zilei. Parcării din Micro 21 i se apropie… „sorocul”

Dacă nu intervin surprize sau prelungiri, în această toamnă ar trebui să fie gata construcţia parcăr ...

Galaţiul nu face economie la iluminat. Licitaţie pentru luminiţe de sărbători

În timp ce unele administraţii locale au luat decizia de a reduce intensitatea iluminatului public, ...

Garda de Mediu Galați, în control neplanificat pe Faleză, în urma a peste 30 de sesizări primite

Garda de Mediu Galați anunță, printr-o postare pe pagina de Facebook a instituției, cele șapte măsur ...

Poza zilei. Stație de încărcare pentru mașini electrice pusă la pământ, lângă Palatul Justiției

După bănci și coșuri de gunoi rupte sau smulse din pământ, gunoaie aruncate peste tot sau stații de ...

ANALIZĂ. Euro se apropie de 5,25 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată de majorarea cererii de dolari, care ...

Rabla Auto 2026. O nouă tranșă de finanțări pentru mașini noi, aprobată de AFM

Administrația Fondului pentru Mediu (AFM) a aprobat încă 3.661 de ecotichete pentru persoanele fizic ...

ANALIZĂ. Euro rămâne peste pragul de 5,24 lei

Evoluția monedelor de la marginea zonei euro a fost influențată la începutul acestei săptămâni de re ...

Lucrări de modernizare pe centura Tecuciului

Astăzi, 17 august, începând cu ora 08:00, sunt programate lucrări pentru modernizarea intersecției d ...

Un nou început pentru CSM Arcada

După încheierea unui ciclu de opt campionate, CSM Arcada se află în fața unui nou început de drum. A ...

Trei echipe gălățene, în aceeași serie din Liga a III-a

Fotbalul gălățean va avea trei reprezentante în aceeași serie a Ligii a III-a în noul sezon. Unirea ...

Competiţii naţionale. Patru zile de gimnastică la Sala Sporturilor din Galaţi

Două competiţii naţionale de gimnastică vor fi găzduite de Sala Sporturilor din Galați, în perioada ...

Oțelul atacă grupele Cupei cu o formulă schimbată

Oțelul Galați schimbă registrul pentru partida din play-off-ul Cupei României, din deplasare, cu Con ...

Începe selecția directorilor de școli. 190 de posturi vacante în județul Galați

După ce aspiranții pentru un post de profesor titular sau suplinitor au trecut prin emoțiile examenu ...

32 de localități gălățene, incluse în programul „Start în educație”, dedicat educației timpurii

În perioada octombrie 2025 – septembrie 2026, 32 de comunități vulnerabile din județul Galați sunt i ...

Gălățeanul Rareș-Andrei Neculau, medaliat cu aur la Olimpiada Internațională de Informatică

Un gălățean scrie istorie pentru România la una dintre cele mai importante competiții internaționale ...

Școala de Vară „Micul naturalist”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Copiii cu vârste între 8 și 12 ani sunt invitați, în perioada 19-21 august, să descopere lumea vie î ...

Spectacol pe Dunăre de Ziua Marinei. Mii de gălățeni au urmărit parada navelor

Gălățenii au venit, sâmbătă după-amiază, cu mic, cu mare, pe Faleza Dunării, pentru Ziua Marinei Rom ...

Preluare PressHub: Reportaj în satul unde un clip de pe TikTok a transformat o ambulanță într-o țintă

Povestea ambulanței care răpește copii este o veche legendă urbană est-europeană, transmisă și adapt ...

Tânărul tenisman gălățean Mateo Andrei Bocăneală, medaliat cu aur la Strasbourg

Echipa masculină U12 a României a devenit campioană europeană la prestigioasa competiție de profil i ...

Dansul care uneşte comunitatea. Spectacol în piaţeta de la Biserica Greacă (FOTO)

Piaţeta de la Biserica Greacă a fost pur şi simplu neîncăpătoare pentru numărul mare de gălăţeni car ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

ISU Galați: Mesajele RO-Alert, menite să salveze vieți

Mesajele Ro-Alert sunt menite să salveze vieți și să reducă tragediile care s-ar produce în urma uno ...

Pește vândut „la sacoșă”, pe Calea Prutului. O femeie s-a ales cu dosar penal

O femeie de 29 de ani, din Republica Moldova, este cercetată penal după ce a fost prinsă, pe Calea P ...

Gunoiul din fața porții, motiv de amendă la Șendreni. Avertismentul Primăriei

Primăria Șendreni le atrage atenția locuitorilor comunei să nu mai scoată deșeurile înainte de ziua ...

Accidentele din Galați cu vehicule pe două roți, tot mai multe. Poliția intensifică acțiunile

În luna august, când bicicletele, trotinetele, mopedele și motocicletele sunt tot mai prezente pe st ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Galaţiul îşi premiază excelenţa, dar n-o şi păstrează. Ce ar schimba tinerii la oraşul lor?

„Doar o premiază, nu o şi păstrează...”, acesta a fost un comentariu pe care l-am primit la articolu ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Carnet cultural gălăţean. „Meridianul Brâncuşi”, vernisat la Muzeul de Artă Vizuală

Expoziţia „Meridianul Brâncuși” va fi vernisată la Muzeul de Artă Vizuală din Galaţi, miercuri, 19 a ...

„Fotografia, între memoria clipei și exprimarea artistică”, vernisaj la Muzeul de Istorie

Muzeul de Istorie „Paul Păltănea" invită publicul iubitor de fotografie, vineri, 21 august, începând ...

Proiecţie la final de expoziţie, în Muzeul de Artă Vizuală

Expoziția „Idel Ianchelevici. Linia și volumul” se încheie duminică, 16 august, la Muzeul de Artă Vi ...

Spaţiu permanent, dedicat sculptorului Ovidiu Maitec

Muzeul de Artă Vizuală Galați readuce în atenția publicului creația unui sculptor care a conferit le ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

Încă un milionar în Galați. Orașul nostru, în istoria marilor câștiguri la Loto

Premiul de categoria I la tragerea Loto 5/40 de joi, în valoare de aproape un milion de lei, a fost ...

Tot cu „avioane” pe hârtie! Ce au decis autorităţile de mediu cu privire la aeroportul Galaţi-Brăila

„Planul Urbanistic Zonal «Aeroport Internaţional Galaţi-Brăila», cu amplasamentul în comunele Lieşti ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Gălățeancă răpită, sechestrată și amenințată cu moartea de fostul iubit. Bărbatul a ajuns în arest

Un bărbat de 40 de ani, din Tulcea, a fost arestat preventiv pentru 30 de zile după ce ar fi ameninț ...

Scandalagii sancționați de jandarmii gălățeni, în minivacanța de Sf. Maria și Ziua Marinei

În perioada minivacanței de Adormirea Maicii Domnului și Ziua Marinei Române, jandarmii gălățeni au ...

UPDATE: Accidentul de pe Oțelarilor, anchetat ca tentativă de omor. Șoferul care și-ar fi lovit soția cu mașina a fost reținut

UPDATE: Bărbatul de 42 de ani, care și-ar fi lovit soția cu mașina, a fost reținut pentru 24 de ore. ...

Alcool la volan, dosar penal la final pentru un șofer de 50 de ani

A băut bine înainte să urce la volan, iar rezultatul etilotestului a arătat cât de neinspirată a fos ...

O seară de stand-up cu TEO, pe terasa Shopping City Galați

Gălățenii care vor o seară de vară cu stand-up sunt așteptați, pe 20 august, pe terasa Shopping City ...

6.000 de spectatori, la concertul „Madrigal la Răsărit”

6.000 de spectatori din toate colțurile țării au participat, sâmbătă dis-de-dimineață, la concertul ...

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Expoziția „Ecosisteme naturale din România” a fost inaugurată vineri, 14 august, la Complexul Muzeal ...

Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică. Care este diferența și când se spune „La mulți ani”

Astăzi, 15 august, este Sfânta Maria Mare, una dintre cele mai importante sărbători din calendarul c ...

Ce înseamnă o vopsea lavabilă cu conținut scăzut de COV

Mirosul acela specific care rămâne în casă câteva zile după zugrăvit nu e doar un inconvenient trecă ...

Când înălțimea devine o problemă de rezolvat, nu de evitat

Există un moment în care orice proprietar realizează că fără un echipament potrivit, lucrările simpl ...

Tradiție și funcționalitate: Ce face ca un ceas japonez să fie o alegere inspirată?

În cultura japoneză a obiectelor bine proiectate, timpul nu este tratat doar ca măsură, ci ca discip ...

Prețul motorinei a scăzut după reducerea accizei. Unde găsești cel mai ieftin combustibil

Șoferii au parte de o ieftinire importantă la pompă. Prețul motorinei a coborât sub pragul de 10 lei ...