UTILE - Viaţa Liberă Galaţi

Sfidând legea, au urcat la volan fără permis de conducere

Scris de Luni, 22 Aprilie 2024
Conducerea fără permis este una dintre infracțiunile cu care se confruntă zilnic oamenii legii de la Poliţia Rutieră. Deși fapta se pedepsește cu dosar penal, vigilența oamenilor legii este adesea ignorată de șoferii inconștienți care urcă la volan pe drumurile publice deși nu au legal acest drept.Numai în acest weekend,…

Și cu alcoolul în nas, și cu volanul în mână

Scris de Luni, 22 Aprilie 2024
Alcoolul sau volanul? Este întrebarea la care nu au putut să răspundă corect mai mulți bărbați din Galați, care au fost găsiți conducând pe șoselele din județ după ce au consumat cantități impresionante de alcool.Astfel, polițiștii de la Matca au depistat pe 20 aprilie, în jurul orei 16.40, pe un…

S-a întâmplat pe 24 aprilie

Scris de

1743 - Se naşte EDMUND CARTWRIGHT (m. 1823), inventator britanic. A inventat războiul de ţesut industrial.
1800 - A fost fondată Biblioteca Congresului American, recunoscută drept Biblioteca Naţională a SUA.
1871 - Se naşte, la Galaţi, NICOLAE MANTU (m. 1957), pictor, grafician. A contribuit, în calitate de artist şi de membru al Societăţii Culturale "V. A. Urechia", la progresul cultural al urbei.
1877 - Începe războiul ruso-româno-turc, Războiul pentru independenţa României [încheiat la 31 ianuarie 1878].
1934 - Se naşte SHIRLEY MacLAINE, actriţă, dansatoare, cântăreaţă americană, laureată cu Premiul Oscar.
1935 - Se  naşte ELISABETA POLIHRONIADE (m. 2016), şahistă, mare maestră internaţională.
1942 - Se naşte BARBRA STREISAND, actriţă cântăreaţă americană, laureată cu premii Oscar, Emmy, Grammy, cu alte premii.
1945 - Se naşte GHEORGHE TURCU, sculptor, laureat cu premii naţionale şi internaţionale. A realizat, printre altele, Monumentul lui Ion Vodă cel Viteaz (bronz) de la Roşcani, com. Băneasa, jud. Galaţi, lucrarea "Narcis" (metal) - amplasată pe Faleza Inferioară a Dunării din Galaţi. Din 1980, s-a stabilit în Germania, iar din 1982, la Melbourne, în Australia.
1970 - China a lansat primul său satelit artificial.
2008 - Încetează din viaţă CEZAR IVĂNESCU (n. 1940), poet, traducător, publicist, laureat cu  Premiul Naţional "Mihai Eminescu".
2018 - Încetează din viaţă DINU G. GIURESCU (n. 1927), istoric, membru al Academiei Române.

HOROSCOP 24 aprilie 2024

Scris de

Berbec
Este important să acționați cu inteligență și să evitați stările emoționale distructive.
Taur
Disputele personale și momentele de criză vă pot epuiza energia.
Gemeni
Îndeplinirea cât mai multor sarcini și rezolvarea cât mai multor probleme vă fac să vă simțiți împliniți.
Rac
Ambițiile din lumea exterioară pot intra în conflict cu nevoia de pace emoțională.
Leu
În viața dvs. există un dezechilibru energetic. De asemenea, pot apărea probleme și conflicte cu sexul opus.
Fecioară
Vă doriți să aveți contact cu oamenii și să luați parte la discuții. Aveți o dispoziție jovială.
Balanță
Intuiția este foarte puternică atunci când este vorba de identificarea oportunităților de profit.
Scorpion
Puteți obține multe progrese în viața personală și profesională în acest moment.
Săgetător
Accentul este pus pe visurile și dorințele dvs., pe creativitate personală și sensibilitate.
Capricorn
Vă puteți simți încurajați și motivați să vă stabiliți obiective. Perspectiva este mai liberală decât de obicei.
Vărsător
Atmosfera nu este ușoară, întrucât vă confruntați cu responsabilități și termene-limită.
Pești
Plictiseala emoțională sau neliniștea ar putea sta la baza dorinței de a rupe tiparele.

S-a întâmplat pe 23 aprilie

Scris de

1616 * Încetează din viaţă WILLIAM SHAKESPEARE (n. 1564, aceeaşi lună şi zi), scriitor britanic.
         * Încetează din viaţă MIGUEL de CERVANTES (n. 1547), scriitor spaniol.
1850 - Încetează din viață WILLIAM WORDSWORTH (n. 1770), poet englez.
1857 - Se naşte RUGGIERO LEONCAVALO (m. 1919), compozitor, pianist, dirijor italian.
1858 - Se naşte MAX PLANCK (d. 1947), fizician german, laureat cu Premiul Nobel pentru Fizică (1918).
1874 - Se naşte ALFONSO CASTALDI (d. 1942), compozitor, pedagog român, de origine italiană. Din 1892, se stabileşte la Galaţi, unde îşi începe activitatea ca profesor de muzică, până în 1905.
1891 - Se naşte SERGHEI SERGHEEVICI PROKOFIEV (m. 1953), compozitor, pianist, dirijor rus, unul dintre reputaţii muzicieni ai secolului al XX-lea.
1901 - Se naşte, la Galaţi, GRIGORE SĂLCEANU (m. 1980), poet, dramaturg, traducător.
1922 - Se naște PAVEL CHIHAIA (d. 2019), prozator, dramaturg, istoric al artelor și eseist român.
1928 - Se naşte SHIRLEY TEMPLE (d. 2004), actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar Special.
1954 - Se naşte MICHAEL MOORE, regizor, producător, scenarist, laureat cu Premiul Oscar, cu alte premii.
1992 - Încetează din viaţă SATYAJIT RAY (n. 1921), scenarist, regizor, producător indian, personalitate remarcabilă a cinematografului internaţional.
2007 - Încetează din viață BORIS ELȚÎN (n. 1931), politician rus.
2014 - Încetează din viaţă ROMEO VANICA (n. 1945), compozitor, interpret, membru fondator al formaţiei Mondial.

HOROSCOP 23 aprilie 2024

Scris de

Berbec
Este posibil să coborâți standardele doar pentru a fi cu cineva și a nu vă simți singuri.
Taur
În cazul în care aveți deja o persoană specială în viața dvs., pot apărea unele conflicte în relație.
Gemeni
Jocurile, atât online cât și de societate, și sportul sunt activități de care vă puteți bucura.
Rac
Astăzi sunteți mai sensibili și mai ușor de jignit. Această zi este potrivita pentru a rămâne acasă.
Leu
Aveți un surplus de energie care va fi folosit pentru a rezolva cât mai multe sarcini.
Fecioară
Siguranța financiară vă poate preocupa mai mult în acest moment.
Balanță
Cei singuri vor avea standarde reduse pentru posibili parteneri, dorind doar să aibă pe cineva alături.
Scorpion
Emoțiile pot deveni extreme și mai complexe decât de obicei.
Săgetător
Tânjiți după libertate, vă este greu să vă conformați regulilor și vreți să vă diferențiați de ceilalți.
Capricorn
Simțiți nevoia de a avansa în viață, în special pe plan profesional.
Vărsător
Luptele de putere cu familia sau partenerii sunt posibile și pot deveni destul de nemiloase.
Pești
Încercați să acordați spațiul necesar persoanelor apropiate, mai ales partenerului de viață.

S-a întâmplat pe 22 aprilie

Scris de

1850 - Se naşte VERONICA MICLE (m. 1889), poetă, prozatoare.
1904 - Se naşte JACOB ROBERT OPPENHEIMER (m. 1967), fizician american, “părintele bombei atomice”.           
1916 - Se naşte YEHUDI MENUHIN (m. 1999), violonist,  dirijor, artist celebru, lord, deţinătorul Premiului Nobel pentru recunoaştere internaţională.
1923 - Se naşte AARON SPELLING (m. 2006), producător de televiziune, laureat cu premii BAFTA, Emmy.
1924 - Se naşte ION LUCIAN (m. 2012) actor de teatru şi film, regizor, scenarist, dramaturg.
1937 - Se naşte JACK NICHOLSON, actor american, laureat cu trei premii Oscar, cu alte premii.
1953 - Se naşte IRINEL POPESCU, medic chirurg, pedagog, laureat cu mai multe titluri şi distincţii naţionale şi internaţionale. A realizat primul transplant hepatic în România.
1986 - Încetează din viaţă MIRCEA ELIADE (n. 1907), filosof, prozator, eseist, specialist în istoria religiilor, orientalistică şi mitologie.          
1994 - Încetează din viaţă RICHARD NIXON (n. 1913), om politic american, al 37-lea preşedinte al SUA (1969-1974).
2001 - Încetează din viaţă GABOR KISS (n. 1933), dirijor, cu activitate la Teatrul Muzical Galaţi în perioada 1957 - 1991 (şi director 1975 - 1980), pedagog.
2009 - Încetează din viaţă JACK CARDIFF (n. 1914), regizor, cineast britanic, laureat cu Premiul Honorary Oscar pentru contribuţia sa în cinematografie.
2022 - Încetează din viață MIRCEA ANGHELESCU (n. 1941), istoric literar român.

HOROSCOP 22 aprilie 2024

Scris de

Berbec
Subiectele de discuții sensibile și negocierile sunt de evitat pentru moment.
Taur
Veți fi puternic afectați de orice dispută, care vă poate duce la un comportament extrem.
Gemeni
Aceasta este o zi în care apar fenomene deranjante și neplăceri minore.
Rac
Ziua de azi indică un dezechilibru între latura dvs. emoțională și cea rațională.
Leu
Forțe din afara sferei dvs. de control vă pot obliga să renunțați la ceva important.
Fecioară
Dezacordurile minore, în special cu privire la probleme de familie, sunt mai probabile decât de obicei.
Balanță
Astăzi va fi greu să gândiți logic, deoarece toate emoțiile dvs. ascunse ies la suprafață.
Scorpion
Ambițiile și dorințele dvs. de recunoaștere personală sunt foarte puternice.
Săgetător
Este probabil să aveți parte de multă fericire care vine din surse neașteptate.
Capricorn
Aveți o abordare disciplinată și sunteți dispuși să acceptați responsabilități.
Vărsător
Este moment în care este posibil să fiți blocați în încercările dvs. de a avansa.
Pești
Sunteți preocupați de cei din jur și vă comparați în permanență cu alții.

S-a întâmplat pe 21 aprilie

Scris de

1699 - Încetează din viaţă JEAN RACINE (n. 1639), scriitor francez.
1816 - Se naşte CHARLOTTE BRONTE (m. 1855), scriitoare britanică.
1864 - Alexandru Ioan Cuza aprobă Codul Penal. Intră în vigoare la 1 mai 1865.
1903 - Se naşte, la Galaţi, ISAAC JACOB SCHOENBERG (m. 1990), matematician. Din 1930, stabilit în SUA. A elaborat Teoria funcţiilor spline - care face posibilă calcularea traiectoriilor navelor cosmice şi proiectarea asistată pe calculator.
1910 - Încetează din viaţă MARK TWAIN (n. 1835), scriitor american.
1915 - Se naşte ANTHONY QUINN (m. 2001), actor american.
1965 - Încetează din viaţă PETRE ANTONESCU (n. 1873), arhitect, membru al Academiei Române. După un proiect al său s-a construit, la Galaţi, Palatul Navigaţiei (1912).
1971 - Încetează din viaţă NICOLAE BAGDASAR (n. 1896), filosof, membru corespondent al Academiei Române.
1973 - Se inaugurează, în centrul municipiului Galaţi, magazinul universal "Modern", cu o suprafaţă comercială de 5.875 metri pătraţi, distribuită pe cinci niveluri. Arhitecţi: Costin Bălan şi Nicolae Cernăceanu.
1995 - Exploratorul Teodor Gheorghe Negoiţă devine primul român care atinge Polul Nord.
1997 - Încetează din viaţă TIBERIU ALEXANDRU (n. 1914), folclorist, muzicolog, pedagog, laureat cu Premiul Academiei Române.
2003 - Încetează din viaţă NINA SIMONE (n. 1933), cântăreaţă americană.
2010 - Încetează din viaţă JUAN ANTONIO SAMARANCH (n. 1920), diplomat spaniol, preşedinte al Comitetului Internaţional Olimpic (1980-2001).

S-a întâmplat pe 20 aprilie

Scris de

1894 - Se naşte HAROLD LLOYD (m. 1971), actor american, una dintre cele mai populare vedete ale comediei mute americane, laureat cu Premiul Oscar.
1927 - Se naşte CAMIL-BUJOR MUREŞANU (m. 2015), istoric, membru al Academiei Române.
1941 - Se naşte NICOLAE CREŢU (m. 2022), filolog, istoric literar.
         * Se naşte RYAN O'NEAL, actor american.
1949 - Se naşte JESSICA LANGE, actriţă americană, laureată cu Premiul Oscar.
1961 - Dezvelirea bustului lui Nicolae Bălcescu în parcul "Garibaldi" din Piaţa Marino, Palermo, Italia.
1968 - Încetează din viaţă ADRIAN MANIU (n. 1891), poet, prozator, dramaturg, eseist, traducător, membru al Academiei Române, laureat cu Premiul Academiei Române, cu alte premii.
1972 -  Încetează din viaţă JORGE MISTRAL (n. 1920), actor spaniol.
1991 - Încetează din viaţă DONALD SIEGEL (n. 1912), regizor american de film.
1992 - Încetează din viaţă BENNY HILL (n. 1924), actor britanic de comedie.
2003 - Încetează din viaţă BERNARD KATZ (n. 1911), biochimist german, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1970).
2013 - Încetează din viaţă FRANCOIS JACOB (n. 1920), medic francez, laureat cu Premiul Nobel pentru Medicină (1965).
2017 - Încetează din viață MIHAI IELENICZ (n. 1941), geograf și geomorfolog român.
2018 - Încetează din viață AVICII (n. 1989), DJ, remixer și producător muzical suedez.
2021 - Încetează din viață IDRISS DEBY (n. 1952), politician din Ciad, președinte (1990-2021).

Pagina 136 din 242

ANALIZĂ. Euro a crescut după șase ședințe de scădere

În așteptarea deciziei de politică a Rezervei Federale americane, investitorii au luat poziții de pr ...

Un nou contingent de pompieri români, trimis în lupta împotriva incendiilor devastatoare din Franța

Miercuri, 29 iulie, cel de-al treilea contingent de pompieri români a plecat spre Franța, pentru a c ...

Galațiul a marcat Ziua Imnului Național în Piața Tricolorului

Ziua Imnului Național al României a fost marcată miercuri, 29 iulie, la Galați, printr-o ceremonie d ...

Ce servicii medicale sunt decontate de stat. Consultații și analize gratuite inclusiv pentru românii fără asigurare

Numărul consultațiilor gratuite diferă în funcție de vârsta pacientului. Persoanele între 18 și 39 d ...

Federația IMM-urilor din Regiunea Sud-Est cere ca deciziile administrative locale să fie bazate pe date economice reale

Federația Patronatelor Întreprinderilor Mici și Mijlocii (FPIMM) – Regiunea Sud-Est, organizație din ...

Creierul e o prioritate. Sistem de monitorizare a funcțiilor vitale, de ultimă generație, pentru pacienții cu AVC, la Spitalul Județean Galați

Secția Clinică de Neurologie a Spitalului Județean Galați a fost dotată cu un sistem modern de monit ...

Deșeuri colectate în sistem talmeș-balmeș

Un operator economic din satul Umbrărești-Deal, din comuna gălățeană Umbrărești, care desfășoară act ...

ANALIZĂ. În ultimele ședințe, euro a pierdut un ban

La sfârșitul acestei săptămâni, agenția de evaluare Fitch urmează să anunțe dacă păstrează ratingul ...

Faleza Dunării, „debarasată” de bănci şi coşuri de gunoi. Lucrări pregătitoare pentru viitorul şantier

Faleza Inferioară a Dunării va deveni, în curând, şantier. Pregătirile pentru începerea lucrărilor d ...

Poza zilei. Dunăre, Dunăre... mal plin de gunoaie

„Dunăre, Dunăre, drum fără pulbere” – versul din tulburătorul cântec popular al Ilenei Constantinesc ...

Finanţare pentru becuri LED, pe mai mult de 50 străzi din Galați

Datorită unui nou contract de finanțare, semnat cu Administrația Fondului pentru Mediu, Primăria mun ...

Abia intrat în PNL, şi e deja vicepreşedinte la organizaţia municipală Galaţi

Antreprenor de succes, cu o bogată implicare civică şi socială, gălăţeanul Constantin Cojocaru a dev ...

Studiu de fezabilitate pentru electrificarea completă a căii ferate Iași – Tecuci

Sucursala Regională Căi Ferate (SRCF) Iași a semnat, recent, contractul de studiu de fezabilitate pr ...

ANALIZĂ. Scade cererea de titluri de stat

Trezoreria a organizat, luni, o licitație de titluri de stat, cu scadența în iulie 2031. Ofertele d ...

O delegație a Vămii Galați, întâlnire cu omologii ucraineni pentru întărirea colaborării pe Dunăre

O delegație a Direcției Regionale Vamale (DRV) Galați, condusă de directorul executiv adjunct Valent ...

146 de locuri vacante, prin AJOFM Galați. Este nevoie de muncitori în construcții

146 este numărul locurilor de muncă declarate vacante la AJOFM Galați de agenții economici din județ ...

Din sportul gălăţean. Sezon cu 10 medalii pentru Rebecca Ciocan

ATLETISM. Rebecca Daria Ciocan a participat cu regularitate la întrecerile Campionatului Național – ...

De la event, la riscul dispariției. Campioana United Galați se destramă în plină vară

În urmă cu mai puțin de două luni, United Galați sărbătorea câștigarea celui de-al șaselea titlu naț ...

Din sportul gălățean. Studenții gălățeni – la „Europenele” universitare de fotbal

FOTBAL. Campionatul European Universitar de fotbal a debutat în weekend, cu 16 echipe repartizate în ...

Explicațiile lui Tomas după egalul dramatic de la Arad: „L-am lăsat pe secund să fie în față și să susțină echipa”

Oțelul a fost foarte aproape să obțină a doua victorie consecutivă din actualul sezon al Superligii, ...

CATEDRA. Povestea de succes care continuă: Școala Gimnazială Nr. 16, pe podium şi la Boovie 2026

„CATEDRA”, rubrica în care le oferim cadrelor didactice şi instituţiilor de învăţământ posibilitatea ...

Universitatea „Dunărea de Jos” prelungește înscrierile la masterat

Vești bune pentru absolvenții interesați să urmeze un masterat. Universitatea „Dunărea de Jos” din G ...

Galațiul, locul I național la Definitivat 2026, înainte de contestații

După afișarea, marți, a rezultatelor inițiale ale Examenului Național de Definitivare în Învățământ, ...

Titularizare la Galaţi. 773 de candidați și doar 89 de posturi didactice pe durată nedeterminată

După ce absolvenții de gimnaziu și liceu au trecut prin emoțiile examenelor de final de ciclu, a ven ...

Grădina Sfântului Ilie din cartierul gălăţean Ada Marinescu. Comunitatea, expresie a speranţei, credinţei şi dragostei

În 20-a zi a lui Cuptor, curtea Bisericii „Sfântul Proroc Ilie” din Galați s-a transfigurat într-o g ...

Cum a fost prima ediţie D’n’Bike & Run Galați

Energie, ritm şi o comunitate în mişcare. Pe două roţi, pe trotinete sau în pantofi sport, peste 200 ...

UPDATE. Trafic îngreunat pe strada Brăilei din cauza unui accident de teren

Echipe ale operatorului Apă Canal şi ale Primăriei municipiului Galaţi intervin în continuare la acc ...

Băiatul de la „Cuza”. Virgil Tănase – aşa cum l-am cunoscut

Veche colaboratoare a „Vieţii libere”, doamna profesoară Ioana Stoian ne-a propus să ne amintim de c ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Tânăr gălățean, mort în Italia după ce a sărit în râu să-și salveze fratele

O familie din comuna gălățeană Matca trece printr-o dramă greu de imaginat, după ce un tânăr și-a pi ...

Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg

O spectaculoasă expoziție fotografică în aer liber poate fi vizionată, până pe 31 august 2026, pe ga ...

UPDATE. Membrii SANITAS Galaţi anunţă grevă generală: „Acest conflict nu este între angajații spitalelor și cetățenii județului Galați

„Începând cu 28 iulie 2026, membrii SANITAS Galați vor intra în grevă generală, ca formă legală de p ...

Un august de foc(uri). Noi trageri în poligonul Smârdan, luna viitoare

Ca urmare a adresei transmise de Garnizoana Galați, Prefectura informează cetățenii că, în poligonul ...

PROGRAM. Științescu Galați caută idei pentru proiecte care îi apropie pe copii de știință

Profesorii, specialiștii din domenii tehnice, antreprenorii, studenții sau pasionații de știință car ...

UPDATE: Tragedie la Ionășești. Copilul de un an și două luni lovit de mașina tatălui său a murit

Durere fără margini într-o familie din Ionășești, comuna Nicorești. Un copil de un an și două luni a ...

La numai 22 de ani, între Harvard și Wall Street. Gălățeanca Alexandra Mihailopol, creatoarea unei platforme-unicat pentru femeile din România

Gălățeanca Alexandra Mihailopol tocmai a fost admisă la Harvard Business School prin programul 2+2, ...

Vecinii care vor să producă împreună energie și să investească în viitorul cartierului

În timp ce tot mai mulți români caută soluții pentru facturi mai mici și o mai mare independență ene ...

Gălăţeancă absolventă de Harvard, pe scenă în opera „Nunta lui Figaro”. De la fizică şi matematică, la pian, cor şi canto clasic

Ce legătură ar putea exista între studiile de licență în matematică și fizică, plus un masterat în f ...

Zborul infinit al Luizei şi al lui Momo. Viziunea lui Brâncuși, onorată la Galați (FOTO)

„Sărutul”, „Zbor” şi „Coloana fără sfârșit” - trei dintre operele-simbol ale lui Constantin Brâncuși ...

Săptămâna bunelor maniere, la Biblioteca Estivală din Grădina Publică

După „Ştiinţă distractivă”, „Sport, nutriţie şi sănătate”- temele săptămânilor anterioare - Bibliote ...

Fiică a meleagurilor gălățene, pe o monedă de argint emisă de BNR

Banca Națională a României (BNR) lansează în circuitul numismatic, începând cu data de 27 iulie, o m ...

Încă un spectacol gălățean selectat pentru Festivalul Național de Teatru

După „A douăsprezecea noapte” a Teatrului Dramatic „Fani Tardini”, un alt spectacol gălăţean, pus în ...

„O vară zvăpăiată”, la Complexul Muzeal de Științele Naturii

Lansarea cărţii „O vară zvăpăiată”, semnată de autoarea gălățeană Alina Diaconu și ilustrată de Geor ...

Ce concedii își mai permit gălățenii și cât sunt dispuși să cheltuiască. Vacanța se face anul acesta cu calcule la leu

Pentru unii gălățeni, bagajele de vacanță sunt deja pregătite. Pentru alții, planul de concediu a ră ...

Ce nu are acum Faleza Dunării şi ar putea avea în 2028. O tiroliană, pe lista dorinţelor

O Faleză a Dunării modernizată şi accesibilă, stabilă şi ferită de inundaţii, cu o zonă pietonală „u ...

UPDATE. Sălile de jocuri de noroc rămân în oraş. Vot final în Consiliul Local

Cu 14 voturi „pentru”, 4 „împotrivă” şi 4 abţineri, Regulamentul privind autorizarea, amplasarea și ...

„Găurile negre” din Spitalul Județean de Urgență. Cele mai grave probleme din domeniul medical, semnalate de gălățeni

Publicarea sondajului „Vieții libere” despre schimbările pe care gălățenii le-ar dori la Spitalul Cl ...

Va fi introdus un nou sistem național de prevenire a traficului de minori

Un nou sistem de prevenire a traficului de minori va fi aplicat la nivel național, după ce Autoritat ...

Loverboy ridicat de mascați după ce a obligat o minoră cu handicap să se prostitueze

Un tânăr de 23 de ani este acuzat că ar fi manipulat o adolescentă de 16 ani, aflată într-o situație ...

Un gălățean a fost arestat după ce și-a bătut soția într-un loc public

Un gălățean de 29 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut soția. D ...

Șoferul beat care a fugit după accidentul de pe DN 26 și a furat o mașină a fost arestat

Un gălățean de 34 de ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după accidentul produs sâmbătă ...

Alina Diaconu și „O vară zvăpăiată”, întâlnire cu cititorii la Galați

Copii, părinți și iubitori ai lecturii s-au întâlnit la Complexul Muzeal de Științele Naturii „Răsva ...

Eleganță, muzică și bune maniere, într-o seară regală la Grădina Müller din Galați

Gălățenii au avut parte, recent, de o seară dedicată eleganței, muzicii clasice și bunelor maniere, ...

Actriţa Adela Mărculescu s-a stins din viaţă. Va fi înmormântată la Cimitirul Bellu

S-a stins din viață marea actriță Adela Mărculescu, o figură de o distincție aparte, ale cărei elega ...

Prezentare de modă la Muzeul de Artă Vizuală din Galați

Muzeul de Artă Vizuală din Galați va fi gazda unui eveniment spectaculos – prezentarea unei colecții ...

Pastile slăbit - cât de mult ajută într-o dietă VLCD?

Mulți oameni ajung la un moment dat să caute o scurtătură - ceva discret, simplu, care să rezolve pr ...

All inclusive în Turcia: cele mai frumoase locuri de vizitat și stațiuni pentru 2026

Turcia are un avantaj pe care puține destinații din jurul Mediteranei îl mai păstrează: reușește să ...

Oboseală inexplicabilă sau fluctuații de greutate: Află cum îți controlează tiroida întregul organism

Ritmul alert al vieții moderne ne face adesea să ignorăm semnalele subtile pe care corpul ni le tran ...

Dr. Jakub Wiącek explică: ce este microbiomul intestinal și de ce influențează sănătatea?

Termenul „microbiom” desemnează totalitatea microorganismelor care trăiesc într-un anumit mediu, împ ...