Nicoleta Onofrei

Nicoleta Onofrei

Vizită de lucru la început de mandat/ Ambasadorul britanic, Paul Brummel, a fost la Galaţi

Sâmbătă, 18 Octombrie 2014 04:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti, Excelenţa Sa Paul Brummell, a avut, vineri, 17 octombrie a.c., o întâlnire cu primarul municipiului Galaţi, Marius Stan, încheindu-şi astfel vizita de lucru de două zile în oraşul nostru. Potrivit unui comunicat de presă al Primăriei Galaţi, Paul Brummel a venit la Galaţi pentru a cunoaşte mai bine realităţile economice, sociale şi politice din zonă, având în vedere că a preluat postul în august 2014. „Primarul Marius Stan i-a pr ...

ZONE DE EVITAT/ Pe unde se lucrează săptămâna viitoare

Duminică, 19 Octombrie 2014 14:00 | Publicat în SOCIETATE
În perioada 20 – 24 octombrie, pe mai multe străzi din Galaţi este posibil ca circulaţia rutieră şi pietonală să fie afectată din cauza unor lucrări de reabilitare, potrivit unui comunicat trimis de către Primăria municipiului Galaţi. Potrivit graficului de lucrări pus la dispoziţie de către Primăria municipiului Galaţi, săptămâna viitoare vor fi executate lucrări de frezare şi asfaltare pe străzile Moruzzi, Gara 8, Feroviarilor şi Cosminului. În acelaşi interval, s ...

Colegiul Economic va fi MODERNIZAT cu fonduri europene

Vineri, 17 Octombrie 2014 07:00 | Publicat în EVENIMENT
Colegiul Economic „Virgil Madgearu” va fi modernizat prin intermediul unei finanţări europene. Contractul de finanţare, în valoare de 1.068.703, va fi semnat, astăzi, 17 octombrie, de către primarul municipiului Galaţi, Marius Stan. Finanţarea nerambursabilă este în valoare de aproximativ 974.000 de lei, iar restul este contribuţia Primăriei. „Prin semnarea acestui nou contract, mai facem un pas important pe calea modernizării infrastructurii şcolare din Galaţi. Şi nu oric ...

Sistemul de monitorizare a CALITĂŢII AERULUI va fi modernizat, din fonduri publice

Joi, 16 Octombrie 2014 11:00 | Publicat în SOCIETATE
Ministerul Mediului a demarat o licitaţie pentru a cumpăra servicii de realizare a programului privind „Dezvoltarea şi optimizarea Reţelei Naţionale de Monitorizare a Calităţii Aerului din România”, contract finanţat din fonduri publice a cărui valoare estimată se ridică la peste 20,5 milioane de euro, potrivit unui anunţ publicat în Sistemul Electronic de Achiziţii Publice (SEAP). În urma licitaţiei, ministerul va încheia un acord cadru cu un singur agent economic, iar du ...

ILUMINAT public sau CANALIZĂRI descoperite. UNDE putem face SESIZĂRI

Joi, 16 Octombrie 2014 08:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Plecând de la numeroasele sesizări cu privire la deficienţele iluminatului public, cât mai ales de la faptul că, de multe ori, cetăţenii nu ştiu cui să se adreseze, venim în întâmpinarea acestora cu numerele de telefon la care pot apela. Potrivit purtătorului de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu, cetăţenii pot face sesizări cu privire la iluminatul public la Direcţia de Infrastructură şi Lucrări Publice, la următoarele numere de telefon: 0236.307.706, 0336.102.1 ...

TĂIERILE DE ARBORI din oraş nasc SUSPICIUNI

Joi, 16 Octombrie 2014 12:00 | Publicat în SOCIETATE
După ce Primăria, prin Gospodărire Urbană, a tăiat copaci sănătoşi fără avizul Agenţiei de Mediu în repetate rânduri, luni după-amiază (13 octombrie a.c.), pe adresa cotidianului nostru a venit o altă sesizare privind o posibilă tăiere a unor copaci sănătoşi, de această dată pe strada Aurel Vlaicu, în zona Liceului CFR. „Că teii sunt sănătoşi se poate vedea din trunchiul tăiat, care nu are scorburi - este vorba de partea cu Liceul CFR, destul de aproape de el, în ...

(FOTO) PADOC DE LUX pentru animalele de la "Help Lăbuş", cu sprijinul unei asociaţii elveţiene

Miercuri, 15 Octombrie 2014 08:00 | Publicat în EVENIMENT
Animalele de la adăpostul Asociaţiei „Help Lăbuş” vor avea padocuri cu sisteme de încălzire prin intermediul centralelor pe lemne, datorită donaţiei unei organizaţii non-guvernamentale din Elveţia, "Suzy Utzinger". Modul în care arată adăposturile este de invidiat şi nici nu este comparabil cu ceea ce putem vedea la padocul administrat de Serviciul Public Ecosal, de pe strada Zimbrului. Până în acest moment, au fost ridicate o hală pentru câini, în care au şi fost mutaţ ...

MODERNIZAREA de pe strada Democraţiei e în grafic, dar NU prea SE LUCREAZĂ. Doar doi angajaţi Vega '93, pe şantier

Marți, 14 Octombrie 2014 17:30 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
Pe strada Democraţiei, intrată în lucru la 17 martie anul acesta, marţi dimineaţă, doar doi angajaţi ai Vega ’93 erau prezenţi la datorie, spre dezamăgirea celor care locuiesc acolo. De-a lungul celor peste şase luni de când durează şantierul, am fost contactaţi telefonic de mai multe ori pentru a ni se atrage atenţia că pe strada respectivă se lucrează din an în Paşti. Ultimele apeluri telefonice au venit chiar zilele acestea, aşa că am verificat din nou cum stau lucruri ...

Cât COSTĂ campania Ecosalului "Galaţi, oraşul teilor, nu al PET-urilor"

Luni, 13 Octombrie 2014 14:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce a fost pusă la punct campania de informare şi de conştientizare a necesităţii şi importanţei colectării separate, conducerea Serviciului Public Ecosal a aflat şi costul la care s-ar ridica toată povestea. Aşadar, potrivit directorul Ecosal, Ionuţ Pucheanu, pentru afişele destinate asociaţiilor de proprietari, cele 8.500 de cărţi pentru colorat care vor fi distribuite în şcoli elevilor de clasa 0 şi I, dar şi stickerele de pe coşurile de gunoi, societatea trebuie să ...

Aspiratoare electrice "în vizită" la Ecosal

Vineri, 10 Octombrie 2014 16:00 | Publicat în POLITICĂ - ADMINISTRAŢIE
După ce Ecosal se poate mândri, de câteva zile, cu patru automaturători, joi, 9 octombrie a.c., societatea Grădinariu Import Export a poposit în curtea serviciului de salubrizare pentru a prezenta un aspirator electric, marca Glutton. Potrivit şefului secţiei Menaj din cadrul Ecosal, Vasile Taşcă, societatea doar a venit să îşi prezinte utilajul, urmând să trimită conducerii firmei de salubrizare şi o ofertă. „A rămas ca furnizorul să-i trimită domnului Pucheanu o ofertă ...
Pagina 68 din 191

Doi polițiști gălățeni, medaliați la Naționalele de Karate. Urmează competiția din Australia

Doi polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Galați au urcat de mai multe ori pe pod ...

Aventura unui șofer beat și fără permis s-a încheiat în peretele unei case de pe Centură

Un șofer de 29 de ani a ajuns la spital după ce s-a răsturnat cu mașina, în noaptea de duminică spre ...

O femeie a murit după ce a fost lovită de un camion, în județul Galați

Tragedie în zorii zilei de luni, pe DE 581, în comuna Munteni, județul Galați. O femeie din Țepu, în ...

Cum arată Grădinița Nr. 36, modernizată cu fonduri europene

Grădinița cu program prelungit Nr. 36, situată în cartierul Țiglina I, a fost modernizată în cadrul ...

În Duminica dinaintea Înălțării Sfintei Cruci... cu armele Iubirii de Dumnezeu

Duminica dinaintea praznicului Înălțării Sfintei Cruci, la Catedrala „Sfântul Apostol Andrei” și „Sf ...

Bărbat din Toflea arestat după ce și-a sechestrat și bătut iubita, când era beat

Un bărbat din Toflea a ajuns în arest preventiv pentru 30 de zile, după ce și-ar fi bătut și sechest ...

Nuntă în lumea politică. Alexandru Nazare s-a căsătorit

„Mulțumim tuturor pentru urări şi gândurile bune! Duminică binecuvântată!”, acesta este mesajul pe c ...

Zboruri la joasă înălțime și deplasări de tehnică militară, în toată țara, între 14 și 25 septembrie

Forțele Aeriene Române desfășoară, în perioada 14-25 septembrie, exercițiul militar „Burebista 26”, ...

Strada Eroilor: ieri s-a redeschis traficul, azi este spartă din nou

Marţi a început asfaltarea, miercuri a fost anunţată finalizarea lucrărilor de reparaţii, joi s-a re ...

Cine nu îşi prelungeşte abonamentul pierde locul de parcare

Începând din 23 septembrie 2026, ora 08:00, până pe 4 octombrie 2026, ora 24:00, se va desfășura ses ...

Grădina de Vară „Central” a scăpat din „jungla urbană”

De nerecunoscut, aşa ni s-a părut Grădina de Vară „Central” sau… ce-a mai rămas din ea. Dovadă imagi ...

Trasee de transport deviate și restricții de trafic pe două artere importante

Restricții temporare de circulație vor fi instituite pe bulevardul Marea Unire și pe strada Domneasc ...

Analiza săptămânii. Scăderea inflației nu a influențat parcursul leului

În urmă cu circa o lună, BNR și-a revizuit prognoza referitoare la creșterea prețurilor pentru final ...

Ce urmează după PNRR. Viitorul sectorului construcțiilor, „radiografiat” la Galați

Patronatul Societăților din Construcții (PSC) Filiala Galați organizează, luni, 14 septembrie, o con ...

Licență de exploatare pentru parcul eolian din Galați care are contract cu Apple

Parcul eolian Green Breeze din județul Galați a primit licența de exploatare comercială de la ANRE, ...

„Angajații Liberty muncesc fără salarii. Statul nu mai poate privi pasiv”. Cartel ALFA cere intervenția de urgență a Guvernului

Confederația Națională Sindicală Cartel ALFA solicită Guvernului României să intervină de urgență pe ...

Voleibaliștii de la CSM Arcada, în cantonament la Cheile Grădiștei

Au trecut câteva zile de când lotul formației gălățene s-a instalat în cantonamentul montan de la Ch ...

Câți bani publici primește Oțelul în comparație cu rivalele din Superligă

Finanțarea cluburilor profesioniste din bani publici continuă să producă diferențe importante între ...

Weekend plin de fotbal pentru echipele gălățene

Acest sfârșit de săptămână aduce noi meciuri pentru echipele gălățene. Programul competițional cupri ...

31 de goluri în etapa de debut a Ligii a IV-a la fotbal

Campionatul Județean de fotbal a debutat cu meciurile Ligii a IV-a, în care s-au înregistrat rezulta ...

Fosta directoare a Liceului Tehnologic Nr. 1 Corod îl acuză de hărţuire pe primarul comunei

Început de an școlar cu scandal la Liceul Tehnologic Nr. 1 din comuna Corod, județul Galați. Prof. A ...

Un nou început, la Seminarul Teologic „Sfântul Andrei” - Galați

535 de elevi s-au întâlnit, luni -  7 septembrie 2026, la Seminarul Teologic Ortodox „Sfântul Andrei ...

Cum a fost, la Galaţi, prima zi din anul şcolar 2026-2027

Emoțiile unui nou început sau bucuria revederii, cam așa poate fi definită ziua de luni, 7 septembri ...

Bursele elevilor în anul școlar 2026-2027. Câți bani primesc și cine poate beneficia

Elevii ar urma să primească și în anul școlar 2026-2027 burse după aceleași reguli ca anul trecut. M ...

Târgul de vechituri într-o lume nouă: Talciocul din Galați (VIDEO)

În fiecare weekend, talciocul din Galați adună comercianți și cumpărători din oraș, dar și din comun ...

Via Dobrogeana pornește din Galați. Un drum de sute de kilometri își începe povestea pe malul Dunării

Inaugurarea Bornei Zero a traseului Via Dobrogeana a avut loc sâmbătă, 5 septembrie, la ora 10:00, î ...

Gălăţeni, la capătul răbdării: „Nu mai putem tolera îngrămădirea pe rutele ocolitoare, lungi și costisitoare”

„Conștienți de eforturile de modernizare pe care le face municipalitatea, am așteptat, cu înțelegere ...

Poveste poliţistă în Cartierul Dunărea. O gălăţeancă a câştigat concursul organizat de Ministerul de Interne

Aurelia Ledaru, plutonier în cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență Galați, a fost desemn ...

„Mădălinii”, din Piscu şi Focşani, în lumea largă. Povestea familiei de vloggeri din „Călătorind pe Roți”

Nu mai puţin de 30.000 de abonaţi au sărbătorit, în urmă cu doar câteva zile, Mădălina şi Mădălin Al ...

Aleasă Miss Jura, o gălăţeancă are şansa de a concura pentru Miss Franța. Théodora Dragomir-Perrodin are nevoie de susţinere

Născută în Galaţi, Théodora Dragomir-Perrodin a fost aleasă Miss Jura 2026 și concurează acum la tit ...

Un român a cucerit Madridul cu „apele” de oțel ale cuţitelor pe care le făureşte

Fără să se fi născut într-o familie de fierari, fără vreo nicovală moştenită ori vreun secret transm ...

Cine promovează istoria şi frumuseţile României în Luxemburg: „Architecture: Man versus Nature”

„Fotografiile celui mai rafinat și emblematic cercetător al Tecuciului, expuse în Luxemburg”, aflaţi ...

Poza zilei. Gălăţenii, aşteptaţi sub cupola circului

Începând din 11 septembrie, gălăţenii sunt aşteptaţi sub cupola Circului Espinol, la spectacolul „Ev ...

Recensământul câinilor cu stăpân din zona Parc CFR. Microcipare şi sterilizare gratuită a patrupedelor

Recensământul câinilor cu stăpân și informarea cetăţenilor despre obligația de a-și microcipa și ste ...

Castraveți gratis la Matca. Cum a ajuns un fermier să-și dea marfa pe nimic celor care vin la cules

Un fermier din Matca, județul Galați, a ajuns să ofere gratis castraveții din solar, după ce prețul ...

Fundația „Fapte Bune” a început construcția unei case pentru o mamă care creşte singură doi copii

Adina este o mamă greu încercată de viață, dintr-o comună gălățeană. Femeia își crește singură cei d ...

Proiectul-unicat al Galațiului care poate „repara” Dunărea navigabilă. „Hub-ul” gălățean de la malul fluviului, ignorat de autorități

Fără nicio îndoială, Galațiul are cea mai mare concentrație din țară de specialiști în navigație, în ...

Cât sunt dispuși gălățenii să strângă cureaua pentru a face economie la curent

Seceta și nivelul foarte scăzut al Dunării au pus România într-o situație complicată din punct de ve ...

Ce părere au gălățenii despre evenimentele care închid traficul din centrul orașului

Evenimentele publice organizate în centrul Galațiului au adus, în ultimii ani, mii de oameni în stra ...

Scena gălățeană, în doliu. S-a stins din viață artistul Mihail Anton

S-a stins din viață Mihail Anton, un artist care și-a legat o parte importantă a vieții și carierei ...

Salonul de toamnă, o expoziție sub semnul lirismului

Așteptat cu interes de publicul iubitor de artă de la Dunărea de Jos, Salonul de toamnă al Filialei ...

Diversitate artistică la Galeria „Nicolae Mantu”: Salonul de Toamnă al UAPR - Filiala Galaţi

Noua ediție a „Salonului de Toamnă” adună pe simezele Galeriei de Artă „Nicolae Mantu” din Galați 39 ...

De la muzeele Galațiului la tradițiile din Tulucești. Tur cultural pentru oaspeți din Republica Moldova

Galațiul și comuna Tulucești au fost, timp de două zile, puncte de întâlnire pentru cultură, istorie ...

O grădină de bloc și șase polițiști locali. Reclamaţii de hărţuire şi abuz privind spaţiile verzi

În aceeaşi zi de 13 august, la interval de numai o oră, o gălăţeancă din cartierul I.C Frimu s-a tre ...

Cazurile de violență asupra femeilor care au zguduit Galațiul în 2026: victime bătute, sechestrate și amenințate

Femei bătute, amenințate, răpite, sechestrate sau atacate în plină stradă. Unele au ajuns la spital, ...

Containerele inteligente au ieşit din garanţie. Cele mai multe nici nu au fost puse în funcţiune

Bun găsit în Galaţiul situaţiilor cel puţin curioase, dacă nu paradoxale! În care autorităţile local ...

Galațiul, oraș verde sau oraș de beton? Cum văd gălățenii schimbarea la față a municipiului

Odată cu lucrările de modernizare a Falezei Dunării, una dintre zonele cele mai iubite ale Galațiulu ...

A ieșit cu mopedul la plimbare, fără permis

Un tânăr de 27 de ani din Umbrărești s-a ales cu dosar penal după ce a fost prins, în weekend, la vo ...

Șofer prins beat criță la volan, pe DJ 252

Un bărbat de 43 de ani, din Furcenii Vechi, a fost prins beat criță la volan, pe DJ 252. Bărbatul a ...

Țigări ascunse în cutii de dulciuri și cafea, descoperite la PTF Oancea

O echipă comună de control din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Oancea a descoperit țigări d ...

Gălățean reținut după postări rasiste și antisemite pe rețelele sociale

Un bărbat de 35 de ani, din comuna Independența, a fost reținut pentru 24 de ore, după ce ar fi publ ...

Alexandra Căpitănescu, duet de senzaţie cu un concurent la „Vocea României”

Un duet de senzaţie Alexandra Căpitănescu – Luca Măstăcan a încheiat cea de-a doua ediţie a audiţiil ...

Peste 1,6 milioane de vizitatori unici au ales să citească „Viața liberă” în luna august

Potrivit statisticilor de pe Trafic.ro, site-ul „Vieții libere” a înregistrat, pe parcursul lunii au ...

„Hoinari prin Munți” ajunge la Galați. Povestea aventurierilor care sfidează vârsta

Gălățenii vor putea vedea, din 11 septembrie, documentarul „Hoinari prin Munți”, povestea lui Dinu ș ...

Poza zilei. Dunărea continuă să scadă la Galați

Este a treia lună consecutivă în care Dunărea înregistrează debite aflate mult sub normalul perioade ...

Funcții interesante în Apple Health pe care le poți folosi cu noile telefoane din seria iPhone 18

Aplicația Sănătate ajunge ușor într-un colț uitat al telefonului. O deschizi pentru pași, vezi câtev ...

Testul RSP – Răspunsul Simpatic al Pielii

Ce este, când este recomandat și cum se desfășoară investigația? Corpul nostru controlează permanen ...

Cât costă un implant dentar în Galați și ce influențează prețul final al tratamentului?

Întrebarea aceasta are un defect ascuns: compară implantul cu nimic. O sumă privită singură pare înt ...

Bijuteriile din argint rămân poate cel mai bun accesoriu pe care îl poți purta oricând

Există materiale care traversează epoci fără să-și piardă semnificația, iar argintul este, fără îndo ...