Pe strada Democraţiei, intrată în lucru la 17 martie anul acesta, marţi dimineaţă, doar doi angajaţi ai Vega ’93 erau prezenţi la datorie, spre dezamăgirea celor care locuiesc acolo. De-a lungul celor peste şase luni de când durează şantierul, am fost contactaţi telefonic de mai multe ori pentru a ni se atrage atenţia că pe strada respectivă se lucrează din an în Paşti. Ultimele apeluri telefonice au venit chiar zilele acestea, aşa că am verificat din nou cum stau lucrurile. Cu toate că ieri, la faţa locului, mai mult nu se lucra decât se făcea ceva, potrivit municipalităţii, se respectă programarea.
„Termenul de finalizare este 30 noiembrie. Lucrările sunt în grafic, executate în proporţie de 90 la sută. Estimăm că nu vor fi întârzieri”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Primăriei Galaţi, Emanuela Turcu.
Ce-i drept, că lucrările sunt aproape gata este vizibil cu ochiul liber, mai trebuie turnat asfalt numai pe porţiunea dinspre strada Brăilei, de la intersecţia cu Mihai Eminescu. Însă, dacă tot au decurs bine lucrările şi este posibilă finalizarea acestora într-un termen mai scurt, punem şi noi o întrebare simplă: de ce nu o termină odată?
Reabilitarea străzii Democraţiei costă 2,3 milioane de lei de la bugetul local şi presupune înlocuirea reţelei de apă şi de canalizare, refacerea branşamentelor şi modernizarea trotuarelor şi a carosabilului.
În acest moment, circulaţia automobilelor este posibilă până la segmentul cuprins între Mihai Eminescu şi I.L. Caragiale, care este încă în lucru.